Accident rutier grav în județul Sibiu. O persoană și-a pierdut viața, iar altele trei sunt grav rănite
Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață pe un drum din județul Sibiu. În urma acestuia, o persoană a murit, iar altele trei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Mai multe echipaje de poliție, pompieri și medici s-au deplasat la fața locului.
Accident rutier între Mediaș și Sibiu
Traficul rutier a fost blocat complet luni dimineață între localitățile Mediaș și Sibiu, după ce trei autovehicule au fost implicate într-un accident rutier. În urma coliziunii dintre cele trei, o persoană și-a pierdut viața, iar altele trei au fost rănite. Accidentul a avut loc în afara localității Slimnic.
„Traficul este întrerupt pe DN 14 Mediaş – Sibiu, în afara localităţii Slimnic, judeţul Sibiu, din cauza unui accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Cele trei persoane rănite au primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportate la o unitate medicală. Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru persoana care a decedat.
Accident cu doi morți și un rănit grav pe DN 11
În urmă cu câteva zile, un alt accident teribil a avut loc pe DN 11, între Onești și Bacău, pe raza localității Brătila. Locul este cunoscut și pentru alte accidente grave, fiind numit „Curba morții”. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un TIR.
În urma coliziunii dintre cele două, un bărbat de 55 de ani a suferit multiple traumatisme. De asemenea, din nefericire, două persoane au decedat. Este vorba despre un bărbat, în vârstă de 48de ani și o femeie, în vârstă de 69 de ani. Toate cele trei victime se aflau în autoturism.
”În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului autoturismului şi decesul a două persoane, o femeie de 69 de ani şi un bărbat de 48 de ani, pasageri ai autoturismului. Conducătorul ansamblului format din cap tractor şi semiremorcă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, comisarul Irina Oana Năforniţă.
În urma cercetărilor, polițiștii rutieri din Onești au stabilit cum s-a produs tragedia. Potrivit acestora, șoferul camionului, în vârstă de 43 de ani, a pierdut controlul TIR-ului într-o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed. Acesta a intrat pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul respectiv.