Accident pe DN1D, în comuna Ciorani, soldat cu decesul unui bărbat
În cursul zilei de vineri, la orele dimineții, a avut loc un accident rutier pe drumul național 1D, în comuna Ciorani din județul Prahova. Din păcate, un bărbat și-a pierdut viața. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, traficul în zonă a fost blocat.
Accident rutier soldat cu decesul unui bărbat
Impactul dintre un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani și un autotren a avut loc pe DN 1D la km 22+400. În urma coliziunii dintre cele două autoturisme, șoferul mașinii a fost declarat decedat.
Echipajele de pompieri sosite la fața locului au fost nevoite să îi scoată trupul neînsuflețit dintre fiare. Autoritățile au blocat traficul în zonă pe ambele sensuri. În continuare, oamenii legii efectuează cercetări pentru a afla cu exactitate cum s-a produs accidentul.
Tată și fiu, loviți pe trecerea de pietoni
Marți seară, doi pietoni traversau DN 1B, moment în care au fost accidentați mortal de un autoturism. Accidentul a avut loc în comuna prahoveană Bucov, iar cei doi pietoni erau tată și fiu. Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, tatăl, de 43 de ani și fiul, de 19ani, au fost uciși de un șofer în vârstă de 19 ani.
„La faţa locului s-a constatat că pacientul de 19 ani prezenta leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarat decesul, cea de a doua victimă de 43 de ani a fost găsită în stop cardio-respirator, s-au efectuat manevre de resuscitare. Fără succes”, a declarat Moise Cristian – SAJ Prahova.
Echipajele medicale sosite la fața locului au executat manevre de resuscitare, însă cei doi nu au mai putut fi salvați, fiind declarat decesul acestora. Circulația a fost îngreunată în oră timp de aproximativ o oră și s-a desfășurat alternativ.
„Nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarați decedați de către echipajele medicale”, a transmis ISU.
Microbuz implicat într-un accident rutier
Un microbuz se deplasa pe raza comunei Gostavățu, moment în care șoferul a pierdut controlul volanului, a părăsit parte carosabilă și s-a izbit într-un cap de pod. În mijlocul de transport se aflau 10 persoane, toate vând nevoie de îngrijiri medicale.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Caracal, în eveniment fiind implicat un microbuz transport persoane, în care se aflau şoferul şi nouă pasageri, care a părăsit partea carosabilă lovind un cap de pod. În urma coliziunii, toate cele 10 persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul municipal Caracal”, a informat sursa citată.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.