Accident mortal pe A1. O mămică de 27 de ani a murit sub privirile îngrozite ale celor trei copii. În ce stare se află aceștia

de: Rosu Ioana
10 07. 2020

Un accident îngrozitor a avut loc în această dimineață, în jurul orei 5:00, pe A1, la km 373 între Deva şi Ilia. O femeie a murit pe loc în urma coliziunii dintre un microbuz şi un tractor cu remorcă. Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ două ore.

Cum s-a produs tragedia

Vinovat de moartea femeii este soțul său, care pe fondul neatenției a intrat cu microbuzul pe care îl conducea într-o stupină trasă de un tractor, exact în locul în care aceasta stătea. Din păcate, femeia a murit pe loc, sub privirile îngrozite ale celor mici, iar soțul și cei trei copii, doi gemeni, în vârstă de patru ani, și unul de șase ani, au scăpat miraculous. Aceștia sunt conștienți, dar au prezentat multiple traumatisme pe toata suprafața corpului.

Sursă foto: ISU Hunedoara

„Au fost implicate două autovehicule, un tractor cu remorcă și un microbuz. În urma accidentului au rezultat cinci victime, dintre care trei copii și doi adulți, toate victimele aflându-se în microbuz.

Două victime au fost încarcerate, dintre care una de sex feminin, decedată, iar cealaltă – un copil semiconștient. Victimele, în afară de femeia decedată, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU Deva.”, a declarat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, potrivit observatornews.ro.

Ce au constatat medicii la locul accidentului

La fața locului au intervenit de urgență cu o autospecială de descarcerare grea, pompierii din cadrul Detașamentului Deva. De asemenea, la intervenție s-au prezentat o autospecială mixtă, o ambulanţă de transport victime multiple şi trei ambulanţe din cadrul SMURD şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

Din păcate, viața mămicii nu a mai putut fi salvată, iar victimele supraviețuitoare au fost transportate în stare stabilă la UPU Deva.

Imediat după producerea accidentului, traficul în zonă a fost restricționat timp de două ore. Centrul INFO TRAFIC a făcut anunțul.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe sensul către Timișoara al autostrăzii A1 Deva – Timișoara, la kilometrul 373, în zona localității Ilia, județul Hunedoara, a avut loc în această dimineață o coliziune între o autoutilitară și remorca unui tractor.

În urma impactului, o persoană a decedat, iar alte patru au fost rănite. Circulația auto este întreruptă – polițiștii rutieri deviază traficul de la kilometrul 369 (Șoimuș) pe DN76, respectiv DN7„.