Accident mortal la Călugăreni în această dimineață. Autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție. Mai multe victime sunt încarcerate

de: Rosu Ioana
26 02. 2021

Tragedie în județul Giurgiu, la Călugpreni, acolo unde a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Un accident mortal a avut loc în urma impactului a două autoturisme, una dintre ele fiind o mașină de gunoi. La fața locului au intervenit peste 12 echipaje medicale și de descarcerare.

Mai multe victime au fost încarcerate

Un accident extrem de grav a avut loc în această dimineață între o mașină de gunoi și un autoturism În cele două autoturisme se aflau în total zece persoane, dintre care una a murit, iar restul victimelor au fost rănite grav.

Pentru o eficiență mai mare, autoritățile au declanșat Planul Roșu de Intervenție, la fața locului intervenind de urgență trei echipaje de stingere, unul pentru descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, o ambulanță SMURD, precum și șase ambulanțe SAJ.

Totodată, din cadrul ISU București-Ilfov au fost trimise în sprijin 2 ambulanțe SMURD și un echipaj de descarcerare. Un elicopter SMURD a aterizat pe drum pentru a transporta posibile victime în stare critică.

În urma tragediei, o persoană a decedat, șase au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitale din București, o victimă a fost preluată de elicopter și trasportată la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca , iar o altă victim se află în stop cardiorespirator, efectuându-se manevre de resuscitare la fața locului. Una dintre victime a refuzat transportul la spital.

Potrivit primelor informații, șoferul autoturismului a intrat pe contrasens, izbindu-se puternic de mașina de gunoi care s-a răsturnat. Impactul devastator a fost fatal pentru unul dintre persoanele aflate în autocamionul CNAIR.

Vezi mai multe imagini de la fața locului în galeria foto.