Accident mortal în Sibiu, marți dimineață. Patru persoane au rămas încarcerate într-un autoturism după impactul violent cu un microbuz

de: Rosu Ioana
30 11. 2021

Tragedie în Sibiu, acolo unde în cursul acestei dimineți a avut loc un accident mortal, în urma impactului dintre un autoturism și un mocrobuz. Din păcate, mai multe persoane au rămas incarcerate, iar două dintre acestea nu au avut nicio șansă. La fața locului au fost chemate echipajele de salvare, reușind cu dificultate extragerea victimelor dintre fiarele unui autoturism.

Bilanțul victimelor

În cursul acestei dimineți, două persoane și-au pierdut viața, după ce au rămas încarcerate în autoturismul cu care se deplasau. Impactul devastator s-a petrecut pe DJ 106A, în judeţul Sibiu, la ieşire din Răşinari spre Păltiniş, conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.

“Echipajele Serviciului de Ambulanţă Judeţean au oferit ajutor medical de specialitate și au transportat la UPU Sibiu două victime, un bărbat de aproximativ 60 ani cu traumatism toracic şi o femeie de 31 ani cu suspiciune de pneumotorax şi fractură a membrului inferior”, a transmis Genu Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Alte șase persoane se aflau în microbuzul implicat, în timp ce în autoturism se aflau cele patru victime, dintre care, una moartă și alta în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda tuturor eforturilor de a o salva, a fost declarat decesul celei de-a doua victim în stare gravă.

„La fața locului s-a intervenit pentru descarcerarea persoanelor. Situația înregistrată în urma accidentului este următoarea: o persoană este decedată, o persoană a fost găsită în stop cardio respirator și ii s-au aplicat manevrele de resuscitare fără răspuns find declarată decedată”, a transmis Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, potrivit oradesibiu.ro.

Accident tragic în Galați, după verificarea unei avarii

Un accident terifiant a avut loc în Galați, după ce un șofer de 51 de ani a coborât din autoturism pentru a repara o defecțiune apărută spontan la roata stângă spate.

Astfel, bărbatul a oprit în afara părții carosabile, a aprins avariile și a dorit să deschidă portiera stânga spate, moment în care un autoturism care venea din aceeași direcție de deplasare l-a lovit mortal, neavând nicio inițiativă de a opri la locul accidentului. Imediat după tragedie, mai multe echipaje de poliție au fost mobilizate pentru a-l identifica pe șoferul fugar, iar după două ore de căutări acesta a fost găsit la domiciulul său, adresă la care se afla și autoturismul implicat în accident.

În urma testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, oamenii legii au descoperit că bărbatul de 55 ani avea permisul reţinut, ca urmare a săvârşirii altor infracţiuni rutiere.

În cauză a fost deschis dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat la Judecătoria Tecuci cu propunere de arestare preventivă.