Accident mortal în Mureș. O femeie a fost ucisă după ce mașina în care se afla a fost spulberată de tren
O tragedie a avut loc în această dimineață în Mureș, acolo unde un autoturism a fost izbit puternic de un tren cu care s-a intersectat. În interiorul mașinii se afla șoferița, care din păcate, a fost declarată moartă. La fața locului s-a deplasat o echipă de pompieri, dar și un elicopter SMURD.
Femeia nu a mai avut nicio șansă
Accidentul înfiorător a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată din zona localităţii Răstoliţa, acolo unde, cel mai probabil, șoferița nu s-a asigurat suficient.
În urma impactului devastator, o echipă de pompieri și medici s-a deplasat la fața locului unde i-ar fi fost acordat primul ajutor. Din păcate, în ciuda tuturor manevrelor de resuscitare efectuate, femeia în vârstă de 48 de ani a fost declarată moartă.
“Victima este de sex feminin şi are 48 de ani. Aceasta a fost extrasă din autoturism (…) Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de către echipajele SMURD în aplicarea manevrelor de resuscitare, victima a fost declarată decedată de către medicul aflat la faţa locului. Traficul feroviar este reluat”, a precizat Inspectoratul pentru Situaţii de urgenţă “Horea” al judeţului Mureş, potrivit stirileprotv.ro.
Un bărbat s-a sinucis după ce a provocat un accident de mașină
Gest extrem făcut de un bărbat de 52 de ani, din Dej, care și-a luat viața la două săptămâni după ce a provocat un accident de mașină. Astfel, pe data de 12 iunie, bărbatul a intrat cu autoturismul personal într-o mașină parcată, provocând doar pagube financiare. Din cauza faptului că polițiștii i-au găsit o concentrație de 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceștia au întocmit pe numele șoferului dosar penal.
Din păcate, șoferul vinovat nu a putut să suporte rușinea, astfel că marți seara, la două săptămâni după accidentul provocat, bărbatul a fost găsit spânzurat în locuința sa.
“La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 18.20, poliţiştii Secţiei 5 Poliție Rurală Dej au fost sesizaţi cu privire la faptul într-o anexă gospodărească din comuna Vad, a fost găsită o persoană decedată prin spânzurare. La faţa locului, s-a stabilit identitatea acestuia, un bărbat de 52 de ani, din comuna Vad.
În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Cadavrul a fost transportat la IML în vederea efectuării necropsiei pentru stabilirea cu exactitate a cauzei morţii”, au transmis reprezentantii IPJ CLUJ.