Accident înfiorător în județul Olt cu 4 morți. Alte 3 persoane au fost transportate de urgență la spital. Cum a avut loc tragedia

de: Rosu Ioana
08 03. 2023

Un accident cumplit a avut loc, marți seară, pe Drumul European 574, în zona localităţii Jitaru, județul Olt, acolo unde două mașini s-au ciocnit frontal. Din păcate, patru persoane au fost declarate moarte, în timp ce alte trei au fost rănite. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale și de descarerare, care au oferit primul ajutor.

Cine a fost de vină

Accidentul rutier soldat cu șapte victime, dintre care 4 decedate, a avut loc după coliziunea directă dintre două autoturisme, ca urmare a unei depășiri făcute neregulamentar. În urma impactului violent, patru bărbați și-au pierdut viața, rămânând printre fiarele contorsionate ale mașinilor, aceștia fiind șoferii celor două autoturisme și doi pasageri din autoturismul care circula regulamentar.

Tragedia a avut loc în Jitaru, iar la fața locului au intervenit de urgență patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzută cu accesorii pentru descarcerare, două autospeciale pentru primă intervenţie şi patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Olt.

Din păcate, medicii sosiți la locul tragediei au anunțat decesul celor patru bărbați, transportând restul victimelor la spitalul din Slatina, respectiv, alte trei persoane, două femei şi un bărbat. Din fericire, acestea au fost conștiente, însă prezentau multiple traumatisme.

„La fața locului acționează patru echipaje SMURD, o autospecială pentru victime multiple, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere prevăzute cu accesorii pentru descarcerare și două autospeciale pentru primă intervenție și patru echipaje de la Serviciul de Ambulanță Olt.

Patru bărbați au fost declarați decedați de medicii SAJ, alte trei persoane sunt transportate la UPU Slatina, conștiente, cu diverse traumatisme. Persoanele transportate la spital sunt două femei și un bărbat”, au precizat reprezentanții ISU Olt.