Accident în lanț pe autostrada A1. 7 mașini implicate, două victime

de: Daoud Andra
27 11. 2024

Un accident în lanț a avut loc miercuri dimineața, pe autostrada A1, în apropiere de Vama Nădlac. Din cauza condițiilor de ceață, 7 mașini s-au ciocnit, iar în urma coliziunii, două persoane au fost rănite. Traficul a fost blocat timp de o oră.

Accident în apropierea Vămii Nădlac

Potrivit autorităților, accidentul s-a produs pe sensul de mers către frontieră, cu doar câțiva kilometri înainte de Vama Nădlac. La fața locului au fost trimise echipaje de intervenție din Arad, dar și pompieri voluntari. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce 7 mașini s-au ciocnit.

„În urma accidentului în care au fost implicate şapte autovehicule au rezultat două victime conştiente, cooperante, neîncarcerate. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 47 de ani şi un bărbat în vârstă de aproximativ 37 de ani. În aceste momente, cele două persoane sunt evaluate medical de către echipajul Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, a transmis ISU Arad.

Traficul a fost complet blocat pe sensul de mers pe care s-a produs accidentul. Din primele cercetări, cauza a fost reprezentată de ceața deasă și vizibilitatea redusă. Șoferii nu au păstrat distanța regulamentară, astfel că mai multe mașini au ajuns să se ciocnească.

„La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 10:15, pe autostrada A1, km. 582, calea 1, în zona coloanei de automarfare, a avut loc un eveniment rutier. Din primele informații, ar fi vorba de un ansamblu rutier și 5 autoturisme. O persoană a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Traficul în zonă a fost îngreunat aproximativ o oră, pentru fluidizare fiind solicitați și polițiștii orașului Nădlac. Polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 Deva-Nădlac continuă cercetările, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, au transmis reprezentanții poliției.

Știre în curs de actualizare