Accident grav vineri dimineață. Un autobuz și un microbuz s-au ciocnit, victimele au ajuns la spital. Traficul e blocat complet

de: Daoud Andra
20 09. 2024

Un accident soldat cu mai mulți răniți a avut loc vineri dimineața, pe DN 67D, în județul Gorj. Un autobuz și un microbuz s-au ciocnit în zona localității Runcu, iar circulația pe această șosea a fost oprită complet, au anunțat autoritățile.

Accident între un autobuz și un microbuz, vineri dimineața

În urma coliziunii între microbuz și autobuz, opt persoane au fost transportate la spital. Accidentul s-a produs pe DN 67D Târgu Jiu – Tismana, pe raza localității Runcu. Victimele au fost transportate la spital cu mai multe ambulanțe, însă sunt conștiente. Până la decongestionarea drumului, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri.

Știre în curs de actualizare