Accident grav în Gorj. O ambulanță care transporta un pacient infectat cu COVID-19 s-a izbit violent de un autoturism și a căzut de pe pod

de: Rosu Ioana
13 08. 2020

Ghinion imens pentru membrii unei Ambulanțe din Gorj care se aflau în misiune pentru a transporta un pacient infectat cu COVID-19. În urma unui accident în care mașina Ambulanței a fost implicată, patru persoane s-au accidentat, una dintre acestea fiind în stare gravă.

Cum s-a produs accidentul

Impactul inevitabil a avut loc în localitatea Cornești, din județul Gorj, acolo unde șoferul unei Ambulanțe care transporta un pacient infectat cu COVID-19 a realizat o manevră bruscă pentru a evita coliziunea dintre mașina pe care o conducea și un alt autoturism.

În ciuda încercărilor sale, mașina pe care o conducea a agățat mașina care venea din sens opus, iar mai apoi Ambulanța a căzut de pe podul pe care se afla în acel moment.

Sursă poză: Digi24

Potrivit autorităților, toate persoanele care se aflau în mașină, trei cadre medicale și pacientul, au suferit leziuni multiple, șoferul fiind grav rănit.

Care este starea de sănătate a victimelor

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au transmis în ce condiții a avut loc accidentul și cine a participat la operațiunile de salvare ale celor patru victime.

Am fost solicitați să intervenim pentru gestionarea unei situații de urgență generată de un accident rutier produs pe raza comunei Bălești, satul Cornești, în care au fost implicate două autovehicule, un autoturism și o ambulanță, ce aparține SAJ Mehedinți, care transporta un pacient confirmat pozitiv cu virusul COVID 19. Ambulanța a părăsit partea carosabilă și a căzut de pe un pod.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Jiu, precum și patru ambulanțe SAJ.

În urma impactului au rezultat patru victime, conștiente și neîncarcerate, fiind vorba despre trei membri ai echipajului ce încadrau ambulanța și pacientul. Toate cele 4 victime prezintă leziuni.
Echipajele de intervenție sosite la fața locului le-au acordat primul ajutor calificat victimelor, ulterior acestea fiind transportate la UPU Târgu Jiu”, potrivit antena3.ro.