27 dec. 2021 | 09:48

Accident grav în București produs cu puțin timp în urmă. Un autoturism a intrat în sediul ALDE de la Arcul de Triumf

News
Accident grav în București produs cu puțin timp în urmă. Un autoturism a intrat în sediul ALDE de la Arcul de Triumf
Un autoturism s-a izbit în gardul sediului ALDE

Un accident care se putea sfârși teribil a avut loc, duminică seară, în Capitală, acolo unde au fost implicate un autoturism și un STB. Potrivit primelor informații, în urma impactului au rezultat patru victime, toate fiind transportate la spital.

Șoferul avea permis de trei luni

Un accident periculos a avut loc duminică seara, în zona Arcului de Triumf, acolo unde un șofer de 19 ani a provocat un accident grav, după ce a ajuns cu autoturismul pe trotuar și s-a izbit de un copac, lovind, de asemenea, sediul ALDE. În urma evenimentului rutier, au rezultat patru victime, dintre care, tânărul șofer, în vârstă de 19 ani, un minor de 17 ani, dar și alte două persoane care se aflau în autoturism. Astfel, după alertarea autorităților, cele patru persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În urma cercetărilor, polițiștii au descoperit că tânărul avea permisul obținut de trei luni de zile, acesta fiind începător. Astfel, accidentul a avut loc pe baza neatenției și a vitezei neadaptate corespunzător la condițiile meteo, cât și la gradul de experiență al șoferului. După impact, băiatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În evenimentul rutier a mai fost implicat și un autobuz STB, însă nu se cunosc multe detalii despre acest lucru.

Accident extrem de grav în Bușteni

Tot duminică a avut loc un accident teribil, în Bușteni, acolo unde un tânăr de 15 ani a fost salvat în ultimul moment de salvamonstiști. Potrivit salvatorilor, băiatul se afla împreună cu tatăl său și cu alți prieteni în Munții Baiului, pe un drum alunecos, acoperit cu zăpadă, acolo unde s-au plimbat cu ATV-urile. Într-un moment nefast, băiatul a căzut de pe ATV și s-a prăbușit într-o râpă, impact care i-a provocat răni profunde și l-a adus în stare de inconștiență. La fața locului au intervenit medicii salvamonstiști, care i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital.

„Acesta se află cu tatăl sau și cu alți prieteni la o plimbare cu ATV-urile pe un drum foarte alunecos, acoperit cu zăpadă. Nu se știe încă din ce motiv, victima a căzut de pe ATV și s-a prăbușit peste 10 metri într-o râpă. A suferit o gravă fractură deschisă la membrul inferior drept cu hemoragie.

Salvamontiștii din Bușteni și cei de la ISU i-au acordat victimei primele îngrijiri la locul accidentului și au transportat-o pe targă până la drumul forestier. De acolo a fost preluată de un UTV Salvamont și coborâtă de pe munte.

Un echipaj SMURD a preluat accidentatul din oraș și l-a dus la spital”, au precizat reprezentanţii Salvamont Buşteni, duminică, pe pagină de Facebook.

În prezent, nu se cunosc foarte multe detalii despre starea băiatului, dar acesta se află în stare stabilă la spital.

Vezi imagini din timpul salvării băiatului:

PlaySport
DE NERECUNOSCUT! Cum arată la 76 de ani Valentin Ceaușescu, ultimul fiu în viață al lui Nicolae Ceaușescsu
Ego.ro
TE SPERII! Cum arată cele mai apetisante femei din România fără machiaj FOTO
Ego.ro
Diana ȘOȘOACĂ, în ipostaze provocatoare! Imagini din tinerețe care au scăpat pe internet
Digi24
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Cancan.ro
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Stirile PROTV
Un bărbat a primit o factură la telefon de 134.000 de euro după ce și-a petrecut vacanța într-o țară din Europa
Romania TV
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Capital.ro
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
EVZ.ro
Rusia va ataca NATO. Anunțul care punea lumea pe jar
Adevarul
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
BZI.ro
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu explicaţii – FOTO
Spynews.ro
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
Top 10 filme cu Amza Pellea. Actorul, un TITAN al cinematografiei românești
Parteneri
Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
Redactia.ro
A murit la doar 17 ani: ”Boala a răpus-o în 24 de ore”. Două zile de doliu
Digisport.ro
O româncă trage un semnal de alarmă: „Nu mai e de trăit în Italia”. Ce fenomen periculos a observat
Click.ro
Ce nu s-a văzut la TV! Zanni cu Ana Porgras și Alex Delea cu Alexandra Duli, momente tandre la duș, la Survivor Al Stars: "Nu vreau să se termine acest moment. Vreau să..."
Viva.ro
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
Digi24
Doi soți au renunțat la toată averea de 24 de milioane $ ca să se poată călugări și de-acum vor trăi doar din mila altora
Digi24
Acasă la Andreea Esca. Fiul ei, Aris, le-a arătat tuturor ce obicte ciudate are mama lui acasă / FOTO
Unica.ro
WhatsApp trezește mari nemulțumiri. Utilizatorii sunt total derutați
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. De ce nu vrea Alexandra Velniciuc să aibă copii. Actrița are o căsnicie de mai bine de 20 de ani cu Șerban Puiu / VIDEO
Spynews
S-a aflat ce a făcut Ion Iliescu. A fost nevoie de aproape 30 de ani să se întâmple
Capital.ro
Recalculare pensie 2024. Lista veniturilor luate în calcul pentru cadrele didactice | Explicaţii de la Inspectoratul Școlar
Antena 3
Vedeta a dezvăluit că a avut o relație incestuoasă timp de zece ani cu tatăl ei, un cântăreț cunoscut: “Tata era altceva”. Acum s-a aflat tot
Avantaje
BANI pentru ANGAJAȚI. MILIOANE de români PRIMESC în curând MĂRIREA
Mediaflux
Soția lui Costel Corduneanu, copleșită de durere cu o zi înainte ca interlopul să fie înmormântat: „Eroul nostru”. Va fi condus pe ultimul drum mâine
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro