Accident grav cu trei victime pe un bulevard principal din București. Echipajele de salvare au intervenit de urgență

de: Rosu Ioana
16 06. 2023

În cursul nopții a avut loc un accident teribil în Capitală, după ce două mașini au intrat în coliziune, iar una dintre ele a ajuns pe sensul opus de mers, iar cealaltă s-a zdrobit de copacii plantați pe spațiul dintre sensuri. Potrivit primelor informații, ambii șoferi implicați ar fi circulat cu viteză peste limita legală admisă. Cum s-a sfârșit nefericitul eveniment?

În cursul nopții de joi spre vineri, două mașini care se îndreptau dinspre Piața Unirii spre Piața Alba Iulia au intrat în coliziune directă și s-au ciocnit, după ce unul dintre ei a intrat în șoferul care mergea regulamentar. Tragedia s-a petrecut la scurt timp după ce aceștia au plecat de la semafor, însă ambii ar fi condus cu viteză, potrivit martorilor.

În urma impactului, mașinile au fost grav avariate, iar bucăți din caroserie s-au împrăștiat pe șosea. Din fericire, cei doi tineri, de 22 de ani, respectiv 25 de ani, au scăpat teferi, refuzând transportul la spital.

„Din spusele oamenilor, ei mergeau pe aceeași bandă, apoi au schimbat banda. BMW-ul și-a ținut banda, iar Golful ar fi intrat în el cu viteză.”, a povestit un martor.

Potrivit unuia dintre șoferi, accidentul nu s-a petrecut doar prin coliziunea celor două autoturisme, astfel că, în urma impactului puternic, una dintre mașini a ajuns pe contrasens, în timp ce a doua a trecut peste scuarul care despărșea sensurile, a lovit mai mulți copaci și a trecut pe celălalt sens. În urma impactului extrem de violent, copacii loviți de una dintre mașini au fost frânți, o roată s-a desprins, iar bucăți din caroserii au ajuns împrăștiate pe șosea.

În scurt timp, la fața locului, pe lângă polițiști și echipe de salvare, au intervenit mai mulți prieteni ai tânărului aflat la volanului BMW-ului, care au fost șocați de cele petrecute. În urma accidentului au existat trei victime, respectiv, cei doi șoferi și un alt prieten al șoferului cu BMW, însă toți au refuzat transport la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.

Accident grav la intrarea în Capitală

Un alt accident care se putea sfârși tragic a avut loc acum două zile, la intrarea în Capitală, fiind implicate cinci autoturisme. Un băiețel de cinci ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar alte două persoane au fost rănite. La fața locului s-au prezentat mai multe echipaje de salvare, care au oferit tot sprijinul necesar.

Potrivit ISU Giurgiu, șoferii trebuie să aibă în vedere să conducă preventive, pentru a evita astfel de evenimente, care se puteau finaliza dramatic.

„Conduceți prudent! Un băiețel, în vârstă de cinci ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma unui accident rutier ce s-a produs, în această după-amiază, pe A1 București-Pitești, la intrarea în capitală. Alte două persoane au fost transportate la spital.
În eveniment au fost implicate cinci autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București -Ilfov cu o descarcerare, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD și o unitate de terapie intensivă mobilă (UTIM).
Paramedicii au preluat copilul, conștient și cooperant și i-au acordat primul ajutor până la sosirea UTIM care l-a transportat, însoțit de tatăl său, la un spital din capitală.

Celelalte două persoane rănite, o femeie și un bărbat, au fost transportate cu ambulanțele SMURD la spital. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor, iar cazul a rămas în atenția poliției pentru cercetări”, a transmis sursa citată, pe Facebook.