Accident extrem de grav în București, pe pasajul Basarab. Trei mașini implicate și mai multe victime. Cum a avut loc tragedia

de: Rosu Ioana
11 03. 2022

Un accident grav a avut loc, cu puțin timp în urmă, pe șoseaua Grozăvești, acolo unde trei autoturisme au intrat în coliziune din care au rezultat mai multe victime. La fața locului au intervenit de urgență mai multe Ambulanțe care au acordat primul ajutor. Potrivit reprezentanților Brigadei Rutiere, în urma accidentului au fost impuse mai multe restricții de circulație.

În ce stare se află victimele

Un accident care se putea sfârși tragic a avut loc în Capitală, în această dimineață. După impactul violent dintre trei autoturisme, care nu au adaptat viteza la condițiile de drum, au rezultat două victime.

Acestea au fost transportate la spital, conștiente, în timp ce Poliția a demarat o anchetă pentru a afla cauza exactă a accidentului. Potrivit ultimelor informații, una dintre mașini a fost grav avariată.

În ultimele zile tot mai multe accidente au avut loc din cauza neatenției la volan și a vitezei excesive. Astfel că, miercuri după-amiază, un tânăr de 21 de ani a murit în în zona Păuşa din Călimăneşti, după ce autoturismul în care se afla s-a ciocnit violent de o cisterna care transporta hidrogen lichid.

Din păcate, în urma impactului devastator, tânărul a fost extras dintre fiare fără funcții vitale. În zonă, circulația a fost restricționată, însă nu există niciun risc pentru participanții la trafic.

„Este o coliziune între un autocamion cisternă de transport hidrogen lichid şi un autoturism, cu o victimă încarcerată, care a fost extrasă fără funcţii vitale. Circulaţia CFR călători şi marfă este oprită, camionul având o parte pe calea ferată.

În cisternă se află o încărcătură de 40 de bari din 200 bari posibili. Nu sunt scurgeri, iar robineţii sunt intacţi”, au precizat reprezentanţii ISU Vâlcea, potrivit Agerpres.

O femeie și-a pierdut viața în Caraș-Severin

Un alt accident mortal a avut loc, ieri dimineață, în apropierea comunei Cornuțel, acolo unde mașina condusă de bărbat a derapat, iar mașina a căzut într-un șanț de pe marginea drumului. În urma impactului violent, bărbatul a fost rănit, iar femeia care îl însoțea a fost găsită fără suflare.

„Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce un bărbat de 63 de ani conducea un autoturism în direcția Caransebeș, pe DN 58, la km 9, a părăsit partea carosabilă, rasturnandu-se cu autoturismul în afară acesteia.

În urmă accidentului a rezultat decesul pasagerei în vârstă de 65 de ani și rănirea conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.”, au transmis reprezentantii IPJ Caraș-Severin.

Vezi imagini de la locul tragediei: