Accident de muncă tragic la Uzina Electrică Paroșeni. Un angajat de 35 de ani a murit ars și acoperit cu cenușă

de: Rosu Ioana
18 03. 2022

Un eveniment teribil a avut loc în noaptea de joi spre vineri la Uzina Electrică Paroșeni, acolo unde un angajat efectua o verificare a unei guri de vizitare. Din păcate, bărbatul a suferit mai multe arsuri, fiind acoperit cu cenușă. La fața locului au intervenit echipe de slavare, care efectuat multiple manevre de resuscitare, însă fără succes.

Ce s-a întâmplat

Tragedia imensă petrecută la Termocentrala Paroșeni pune la îndoială siguranța angajaților care lucrează în astfel de locuri periculoase. Deși credea că va fi o tură de noapte ca oricare alta, tânărul și-a găsit sfârșitul tragic chiar la locul de muncă. Acesta își desfășura activitatea pe care o avea pe lista de atribuții atunci când ceasul negru a sosit.

Astfel, în timp ce efectua o verificare a gurii de verificare, angajatul a fost acoperit cu cenușă, moment în care s-au produs arsuri grave la nivelul întregului corp. La fața locului a fost solicitată de urgență intervenția medicilor, fiindu-I efectuate manevre de resuscitatare. În ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, bărbatul nu a mai putut fi salvat.
În urma tragediei a fost deschisă o anchetă pentru a se stabili cauza accidentului și cine este de vină pentru moartea angajatului.

Accidentul de muncă a avut loc la Uzina Electrică Paroșeni, în jurul orei 23.00, joi. Un barbat în vârstă de 35 de ani a suferit arsuri grave, fiind surprins și acoperit cu cenușă în timp ce verifica o gură de vizitare.

A intervenit SMURD Vulcan și un echipaj SAJ. Manevrele de resuscitare efectuate de echipajele SMURD și SAJ nu au avut rezultat. Muncitorul a fost declarat decedat”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Hunedoara, Roxana Mateuț.

Amendă uriașă dată de Garda de Mediu pentru nereguli

În urmă cu zece zile, Garda de Mediu Hunedoara a transmis rezultatele controlului desfășurat în cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Potrivit instituției, sancțiunile impuse nu vizează suspendarea activității termocentralei din Valea Jiului, însă aceasta a fost amendată cu suma de 80.000 de lei pentru nerespectarea condiţiilor de monitorizare a emisiilor poluante.

„Sucursala Electrocentrale Paroşeni nu se închide şi nici nu există motive de îngrijorare cu privire la restabilirea conformităţilor din Autorizaţia Integrată de Mediu. Urmare a controlului efectuat de comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Hunedoara al Gărzii Naţionale de Mediu în perioada la operatorul economic Sucursala Electrocentrale Paroşeni aparţinând Complexului Energetic Hunedoara SA (în insolvenţă) s-a constatat că nu sunt respectate condiţiile prevăzute de Autorizaţia Integrată de Mediu (AIM) emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara (APM Hunedoara), cu privire la monitorizarea emisiilor în aer şi la monitorizarea tehnologică.

Prin urmare Comisariatul Judeţean Hunedoara al GNM, a aplicat operatorului economic SCEH SA (în insolvenţă), o sancţiune contravenţională principală şi o sancţiune complementară (propunere de suspendare/anulare a actului de reglementare) conform legii, fiind stabilită măsura de respectare întocmai şi în totalitate a prevederilor AIM”, a transmis Garda de Mediu Hunedoara.