Accident de muncă grav la cariera minieră Roşia din Gorj. Mai multe persoane sunt rănite
Un accident grav s-a produs în cariera Roșia a Complexului Energetic Oltenia, în care o mașină care transporta șase persoane a intrat într-o bandă transportoare la Cariera Roșie. În ce stare se află victimele?
Cum a avut loc accidentul de muncă
Un accident rutier neobișnuit, ca urmare a unui accident de muncă, s-a produs vineri dimineața în localitatea Fărcășești, sat Moșneni, din județul Gorj, acolo unde o mașină în care se aflau șase persoane a intrat într-o bandă transportoare la cariera Roșia. Conform ISU Gorj, șoferul vehiculului a fost rănit în urma tragediei.
Evenimentul nefericit a avut loc în jurul orei 06:30, iar autospeciala implicată în accident aparținea unui operator economic.
Potrivit primelor informații, se pare că șoferul a pierdut controlul și a ajuns pe banda transportoare a carierei.
La locul accidentului au intervenit imediat echipe de intervenție, inclusiv o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul ISU Gorj, precum și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj.
Echipajele de salvare au constatat că un bărbat se afla încarcerat în vehicul, dar era în stare de conștiență și cooperant. O femeie care se afla, de asemenea, în mașină a fost evaluată medical la fața locului. Ea a suferit leziuni minore și, conform primelor informații, a refuzat să fie transportată la spital.
Detaliile exacte ale accidentului sunt încă în curs de investigare, iar autoritățile încearcă să determine cauzele care au condus la acest incident nefericit.
”În jurul orei 06:30 am fost solicitaţi să intervenim pentru gestionarea unei situaţii de urgenţă generată de un accident rutier produs pe raza localităţii Fărcăşeşti, sat Moşneni în care a fost implicată o autospecială de pompieri, aparţinând unui operator economic, în care se aflau 6 persoane şi care a intrat într-o bandă transportoare.
La faţa locului s-au deplasat o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Gorj, precum şi o ambulanţă din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma impactului a rezultat o victimă de sex masculin care era încarcerată, în stare de conştienţă şi cooperantă”, a transmis ISU Gorj, potrivit News.ro.
Știre în curs de actualizare…
CITEȘTE ȘI: Cât de periculos e să mergi la muncă, în România anului 2023: mii de persoane suferă accidente