Accident cumplit la Dorna, cu trei tineri morți. Alte două persoane sunt în stare critică. Cum a avut loc tragedia
Un accident înfiorător a avut loc în Dorna Candrenilor, județul Suceava, în curdul nopții de duminică spre luni, după ce trei tineri au murit, iar alți doi au ajuns în comă la spital. Ce s-a întâmplat la locul tragediei?
Un moment fatidic le-a spulberat viețile
Evenimentul tragic a avut loc pe o porțiune de drum din afara localității, iar autoritățile au intervenit prompt pentru gestionarea situației. Pompierii militari de la Detașamentul Vatra Dornei au acționat cu două autospeciale de stingere echipate pentru descarcerare, alături de două ambulanțe SMURD B2, sprijiniți de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Potrivit primelor informații, mașina în care se aflau cei cinci tineri a lovit violent un stâlp de electricitate, iar impactul a fost devastator. ISU Suceava a declarat că echipajul SMURD B2 din cadrul Punctului de Lucru Poiana Stampei a fost primul care a ajuns la locul accidentului, revenind de la o altă intervenție. Mașina implicată în accident a izbit violent un stâlp de electricitate, iar consecințele au fost fatale
Cinci tineri au fost identificați la fața locului, din care trei erau în stop cardio-respirator – două femei și un bărbat, cu vârste cuprinse între 18 ani și 26. Chiar dacă echipele medicale au depus toate eforturile pentru salvarea victimelor , din păcate, cei trei tineri nu au avu nicio șansă, aceștia fiind declarați morți la locul accidentului.
Cei doi supraviețuitori, ambii de sex masculin, au fost transportați de urgență la spital în stare de inconștiență, unde primesc îngrijiri medicale specializate.
Autoritățile locale și comunitatea se confruntă acum cu un imens gol lăsat de această tragedie și transmit sincere regret familiilor îndoliate.
Tineri, carbonizați după un accident
Doi tineri, în vârstă de 18 și respectiv 19 ani, și-au găsit sfârșitul într-un accident rutier devastator, murind carbonizați de vii în propria mașină, după ce aceasta s-a izbit cu violență de un stâlp. Din fericire, un al treilea tânăr a reușit să scape cu viață din această tragedie, ieșind în timp util din mașină.
Evenimentul șocant s-a desfășurat în timpul nopții trecute, în jurul orei 01:00, pe strada Mihai Bravu din Ploiești. Tinerii se aflau într-o mașină care se îndrepta spre Ploiești, dar din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a lovit cu o forță uluitoare un stâlp de pe marginea drumului.
Impactul violent nu a fost singurul șoc pentru martorii acestei tragedii, deoarece mașina a luat foc într-un timp incredibil de scurt. Eforturile de a-i salva pe tineri au fost înfrânte de flăcări care s-au răspândit rapid, transformând autoturismul într-o mână de fiare arse. Șoferul, în vârstă de 18 ani, și pasagerul din spate, în vârstă de 19 ani, au fost cuprinși de flăcări, iar viața lor s-a încheiat într-un mod tragic, murind carbonizați.