Accident cu patru mașini pe bulevardul Iuliu Maniu din București. O mașină a rămas suspendată
Un accident în care au fost implicate patru autovehicule a avut loc joi seara, pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Capitală. Coliziunea s-a produs la ieșirea spre Autostrada A1, iar circulația a fost blocată în urma impactului.
Accident grav pe bulevardul Iuliu Maniu
Două autoturisme s-au ciocnit joi seara, pe bulevardul Iuliu Maniu din București. După ce elemente din caroserii au ricoșat în alte două mașini, numărul autovehiculelor implicate în accident a ajuns la patru. În urma impactului, o mașină a rămas suspendată într-un stâlp care delimita sensurile de mers, iar martorii au surprins momentul cu telefoanele.
Circulația a fost blocată și s-a desfășurat pe un singur sens, iar un bărbat a fost transportat la spital în urma accidentului. Din primele informații, se pare că accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a schimbat banda de circulație.
”Din primele informaţii, conducătorul unui autovehicul care circula pe bd. Iuliu Maniu dinspre Drumul Belşugului către Autostrada A1 ar fi schimbat banda de circulaţie, moment în care a intrat în coliziune cu un alt autovehicul care se deplasa în aceeaşi direcţie, pe altă bandă de circulaţie, iar din impact, elemente ale caroseriei au ricoşat şi au lovit alte două autovehicule”, a transmis Brigada Rutieră, joi seara.
Un singur șofer a avut nevoie să fie transportat la spital, respectiv cel al primei mașini. Toți cei patru conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.