A treia zi de proteste anti-restricții în București și mai multe orașe VIDEO

de: Cojocaru Cristian
30 03. 2021

Este a treia zi în care oameni din mai multe orașe au ieșit în stradă pentru a protesta față de măsurile de restricție luate de autoritățile române în contextul pandemiei. Luni seara, s-au adunat aproximativ 2000 de oameni în Piața Victoriei, iar manifestația a avut și câteva momente violente. Jandarmii au fost atacați cu sticle, brichete, petarde și obiecte contondente de câțiva oameni din mulțimea care protesta.

A treia zi de proteste în București și în mai multe orașe din țară

UPDATE 23:00. Oamenii au început să părăsească zona Palatului Cotroceni și se îndreaptă spre Piața Victoriei.

UPDATE 22:15: Protestatarii strigă oamenilor care îi privesc de la geamuri „Nuu stați la balcoane, că muriți de foame”.

UPDATE 22:00: Protestatarii au ajuns pe Bulevardul Regina Elisabeta. În mulțimea de oameni se află și membri ai galeriilor de fotbal.

UPDATE 21:25: Oamenii au plecat în marș din Piața Victoriei spre Palatul Cotroceni. Ei strigă în continuare împotriva lui Raed Arafat, dar și a președintelui Klaus Iohannis.

 

UPDATE 21:00: S-au adunat sute de oameni în Piața Victoriei. Mulți dintre ei nu poartă mască de protecție, în schimb s-au echipat cu steaguri și semne care să le arate nemulțumirea față de măsura obligatorie de a purta masca de protecție. Se scandează „Libertate” și „Jos Arafat!”. În plus, se cere demisia președintelui Klaus Iohannis și a Guvernului. Cu toate că sunt mai puțini protestatari comparativ cu ieri la aceeași oră, oamenii par mai agitați.  Un cordon de jandarmi a fost poziționat în fața manifestanților

UPDATE 20:00: Au început să se strângă din ce în ce mai mulți oameni în centrul Capitalei. Manifestanții au venit cu steaguri și vuvuzele și au plecat din Piața Universității către Guvern. Jandarmii merg alături de ei, asigurându-se că lucrurile se desfășoară normal. Oamenii strigă „ieșiți din casă, dacă vă pasă”.

Oamenii au ieșit în stradă pentru a treia zi la rând, protestând față de restricțiile luate de autorități, printre care închiderea magazinelor la ora 18:00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică și interdicția de a circula mai târziu de ora 20:00.

În București, protestatarii au ajuns în Piața Universității, la fel cum s-au adunat și ieri, iar George Simion este în mijlocul protestelor, îndemnând oamenii să iasă în stradă.

„Sistemul caută să găsească vinovați. Bineînțeles, noi suntem vinovații de serviciun, dar ciuca bătăilor întotdeauna sunt românii. Protestele nu trebuie și nu vor înceta. Totodată, protestele nu pot fi politizate. Ele aparțin tuturor românilor și merg până la capăt, până aceste măsuri aberante, care nu au nicio legătură cu logica, vor fi oprite. Denigrările influencerilor, celor care ar trebui să modereze felul în care românii gândesc nu vor avea efect. Continuăm atitudinea critică față de măsurile ineficiente, cerem Guvernului retragerea măsurilor aberante (…) Lupta trebuie să continuie, Guvernul trebuie să plece acasă, iar românii să își continue viața”, se arată în mesajul liderului AUR.

La Botoșani au ieșit în stradă câteva sute de oameni, la orele amiezii, iar în Cluj s-au adunat peste 100 de oameni în fața Prefecturii.

Sunt proteste și în Constanța, Brașov, Vaslui, Botoșani dar și alte orașe, acolo unde oamenii s-au adunat și flutură steaguri, strigând și îndemnând alți oameni să iasă în stradă.

Klaus Iohannis, mesaj pentru protestatari

Klaus Iohannis a transmis un mesaj autorităților, spunându-le să comunice mai mult cu oamenii. Șeful statului a condamnat scandările xenofobe și a declarat că nu se poate construi nimic bun cu ură și dezbinare.

„În același timp, fricile, temerile și nemulțumirile românilor, în această perioadă extrem de dificilă, sunt firești și îndreptățite. Știu că este din ce în ce mai greu, știu că suntem obosiți după mai bine de un an de criză sanitară. Știu că este descurajant că restricțiile nu pot fi încă ridicate, deși cu toții ne-am dori ca acest lucru să fie posibil imediat.

Din păcate, aceste măsuri sunt singurele care ne pot ajuta să reducem răspândirea coronavirusului. Cu cât le respectăm mai bine, cu atât mai scurtă va fi perioada în care este necesară impunerea lor.

În același timp, autoritățile responsabile cu gestionarea pandemiei trebuie să facă mai mult, să dialogheze mai mult cu oamenii, să le explice de ce au fost implementate unele măsuri, care este eficiența și eficacitatea lor, ce sperăm să se întâmple și, mai ales, să le ofere milioanelor de români care respectă măsurile, fac sacrificii și renunță temporar la confortul și libertățile lor, un orizont de timp rezonabil la care speră că aceste măsuri vor produce efecte și vor fi ridicate.

Într-o pandemie în care singura certitudine a fost incertitudinea, toți facem greșeli. Nu au existat rețete certe, ci doar o adaptare permanentă a măsurilor pentru a câștiga un război inegal cu un virus a cărui principală componentă este impredictibilitatea”, este o parte din mesajul transmis de președinte.

FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea