A tăiat roșia cumpărată de la un supermarket din România și a avut un șoc. Ce erau „viermișorii” din ea
I s-a întâmplat unui buzoian, care a mers la cumpărături de alimente. După trei zile, bărbatul a tăiat roșia cumpărată de la un supermarket din România și a avut un șoc. Ce erau „viermișorii” găsiți în ea și ce spun specialiștii.
A tăiat roșia cumpărată de la un supermarket din România și a avut un șoc
Un buzoian a mers la supermarket să își facă cumpărăturile. Printre alimentele achiziționate, s-au numărat și roșiile. După trei zile, acesta a tăiat o roșie dintre cele cumpărate și a avut un șoc. Era plină de… „viermișori”! Sau, cel puțin, așa credea el, căci în realitate, tomata ascundea altceva. Astfel că, la o privire mai atentă asupra tomatei, bărbatul din Buzău a sesizat că, de fapt, nu era vorba despre viermi, ci despre niște germeni de roșii care puteau fi confundați cu viermii foarte ușor.
„Doar trei zile au stat la temperatura camerei, înainte să ne decidem să le consumăm. Soţia a crezut că sunt viermi, însă la o privire mai atentă ne-am dat seama că sunt seminţele încolţite.
Am decis să aruncăm la tomberon toate cele trei kilograme de roşii cumpărate din supermaket. Pur şi simplu nu ştim ce consumăm, cu ce substanţe au fost tratate aceste roşii de le-au făcut să încolţească în asemenea mod”, a mărturisit buzoianul.
Ce avertizează specialiștii
Specialiștii susțin că roșiile care conțin germeni ar fi toxice pentru sănătate, iar asta deoarece ele încep să acumuleze solanină, o substanţă toxică existentă în plantele din familia Solanaceae. Un cercetător buzoian nu recomandă ca roșiile cu semințe încolțite să fie consumate.
„Tomatele cu seminţele încolţite au fost recoltate demult, sortate, transportate şi depozitate în România. Netratate corespunzător, nu ar fi rezistat mai mult de zece zile. Arată foarte bine la exterior, însă la interior sămânţa a încolţit. Iniţial, s-a intervenit chimic însă nu a fost păcălită sămânţa care a simţit că e timpul să germineze şi a transformat roşia într-un produs necomestibil.
Încolţirea nu face decât să aducă în roşie cantităţi de solanină, substanţă toxică. Se ştie că tomata este din familia Solanaceelor, iar plantele din această categorie nu pot fi consumate din cauza acestei substanţe, solanina. În cazul nostru, la roşie, nu sunt cantităţi mari, însă nu recomandăm consumul acestor tomate cu seminţe încolţite”, a spus cercetătorul buzoian Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău, potrivit Adevarul.ro.
De precizat este că apariţia încolțirii este frecventă la fructele tratate şi depozitate pentru perioade mai lungi de timp.