A scăpat o felie de pâine deasupra orezului și a descoperit ceva genial. Nu se aștepta la ce a urmat

de: Ioana Bucur
23 05. 2023

O greșeală s-a transformat într-un truc ce face furori în rândul gospodinelor din aproape toate colțurile lumii. După ce a scăpat o felie de pâine deasupra orezului, o femeie a împărtășit în mediul online efectul spectaculos al acestui truc.

Un truc inedit: în ce situații ar trebui să pui o felie de pâine deasupra orezului

Orezul este unul dintre cele mai comune și versatile alimente de pe întregul glob. Este inclus într-o variată de rețete, poate fi savurat ca garnitură, ingredient principal, este vedeta unui preparat dulce iubit de generații întregi de români. Cu toate astea, nu este tocmai simplu de pregătit, chiar și cele mai iscusite gospodine mai dau greș uneori.

După ce îl gătim, ne dorim de fiecare dată un rezultat perfect, ca la restaurant: să fie fiert exact atât cât trebuie, iar boabele să nu se lipească între ele sau de pereții vasului. În cazul nefericit în care ți se întâmplă, există o soluție inedită, descoperită din greșeală, după ce o femeie a scăpat o felie de pâine deasupra orezului gătit.

Astfel, într-un videoclip publicat pe o platformă de social media, femeia susține că trucul pentru salvarea orezului ars este să pui peste el o felie de pâine albă. Lasă felia de pâine să stea peste orezul fierbinte în jur de 15 minute, dar nu uita să iei înainte tigaia de pe foc. Vei vedea că pâinea a absorbit mirosurile și aromele neplăcute.

Se pare că un efect similar îl poți obține cu un cartof crud tăiat felii. Procedeul este aproape același: acoperă tot orezul cu feliile de cartofi, dar cu mențiunea că trebuie să-l lăsați la foc foarte mic câteva minute, pentru ca feliile de cartof să se înmoaie puțin.

Te-ar putea interesa și: Vedeta din România care ajunsese să mănânce paine mucegăită. Drama prin care a trecut una dintre cele mai îndrăgite actrițe

„Cel mai bine este să consumăm orezul în ziua în care a fost preparat”

Specialiștii recomandă ca, odată gătit, orezul să fie consumat în cel mult 24 de ore de la preparare și să nu fie reîncălzit, în condițiile în care pe boabe se dezvoltă Bacillus Cereus, o bacterie ce nu este distrusă în timpul gătirii și care, odată ingerată, provoacă toxiinfecții alimentare.

„O bacterie care nu este distrusă la temperaturi ridicate, poate rezista până la 100 de grade și peste, iar cu aceste cicluri de reîncălzire putem face ca sporii să germineze și să înceapă să apară compuși toxici, toxine, care ne pot provoca gastroenterita.

Nu are niciun rost să numărăm zilele de când sunt în frigider sau de câte ori le reîncălzim, este suficient să facem asta o singură dată pentru apariția compușilor ce pot provoca probleme de sănătate. Cel mai bine este să consumăm orezul în ziua în care a fost preparat”, a explicat Beatriz Robles, tehnolog alimentar.

Te-ar putea interesa și: Rețeta de pâine care nu îngrașă a Andreei Marin. Este gata în 5 minute