A pus un pahar cu apă pe noptieră, peste noapte. A doua zi s-a trezit șocată: ce a apărut

A pus un pahar cu apă pe noptieră, peste noapte. A doua zi s-a trezit șocată ce a apărut

Primul indiciu, dar și cel mai important, care relevă faptul că ești înconjurat de energii negative, este starea de supărare, deprimare, dar și impresia că nimic nu te mai poate mulțumi, în special când petreci o mare parte din timp în casa ta.

A pus un pahar cu apă pe noptieră, peste noapte

Acest tip de energie nu este însă unul vizibil, dar se poate sumți foarte ușor, mai ales de către persoanele expuse și sensibile. Astfel, energia casei este reflectată cu ajutorul stării emoționale a proprietarului său, de aceea vizitele la persoanele care sunt mereu negativiste și care văd doar partea plină a paharului reușesc doar să îndispună. Dar nu știi cum anume să descoperi dacă ai energii negative în casă? E foarte simplu, și cu siguranță nu știai asta până acum.

Odată ce ai identificat clar care este acest loc, vei avea nevoie de următoarele:

Ingrediente

  • Un pahar de sticlă sau de cristal
  • 150 ml de apă
  • 50 ml oțet
  • O lingură plină de sare de mare

Cum se procedează

Apa se toarnă în pahar, iar apoi se adaugă și restul ingredientelor, după care se va amesteca ușor până ce sarea va fi dizolvată complet.

Ulterior, paharul se așază în acea zonă în care ați stabilit că vă simțiți cel mai incomodat. Acest loc poate să însemne dormitor, camera de zi sau chiar de bucătărie. Apoi, paharul se lasă acolo timp de 24 de ore și nu trebuie să fie atins de nimeni pe toată această durată.

După ce s-au scurs cele 24 de ore, analizează culoarea apei din pahar. Dacă ea este identică cu cea turnată la început, asta înseamnă faptul că energiile negative sunt absente, însă poți încerca să verifici o altă încăpere.

Dar dacă apa din pahar are o altă culoare sau este tulbure, asta indică prezența energiilor negative în respectiva încăpere. Ce ai de făcut după aceea? Trebuie să arunci apa din pahar și să repeți din nou întreaga procedură, asta pentru un interval de timp identic, adică tot de 24 de ore.

De asemenea, acest procedeu îți va fi de folos și te va scăpa de energiile negative prezente în casă. Apoi, asigură-te că ai repetat procedura în fiecare încăpere din casa ta, și astfel vei elimina complet toate energiile negative, iar starea ta emoțională va avea îmbunătățiri considerabile.

Nu uita că casa fiecaruia dintre noi ar trebui să fie un spațiu energetic sacru, un spațiu în care ne reîntoarcem de fiecare dată pentru a ne echilibra energetic și a ne armoniza cu propria persoană.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI