A pus cafea în ghiveciul cactusului şi totul s-a schimbat în câteva zile. Trucul de care trebuie să ţii cont dacă vrei cele mai sănătoase plante
O româncă a pus cafea în ghiveciul cactusului și a identificat schimbări importante în doar câteva zile. Ce „rețetă” trebuie să respecți pentru a te bucura de cele mai sănătoase plante în apartamentul, casa sau grădina ta. Cum poți folosi zațul de cafea sub formă de îngrășământ.
Cum să susții creșterea sănătoasă a plantelor tale
Odată cu popularizarea platformelor sociale, oamenii au putut obține informații utile mai repede și mai eficient. Inclusiv în zona grădinăritului. În mediul online pot fi descoperite pagini importante cu sfaturi din partea grădinarilor experimentați sau a specialiștilor în horticultură pentru creșterea plantelor.
O româncă a vorbit pe platformele sociale despre cum îți poți ajuta planta – chiar și cactusul – să crească sănătos cu ajutorul cafelei. Sau, mai corect spus, a zațului de cafea. Îl poți folosi ca îngrășământ natural pentru ca planta din apartamentul, casa sau grădina ta să crească rapid.
Citește și: Care este cel mai bun mod de a uda o orhidee. Câte cuburi de gheață să pui pe solul plantei
Cum acționează zațul de cafea asupra plantei tale
Cafeaua este un îngrășământ eficient de casă care te poate ajuta să îți revitalizezi plantele. Zațul de cafea este o sursă bună de azot, care pusă în pământ oferă florilor cantități mari de nutrienți. Poate crește, de asemenea, nivelul de aciditate al solului pentru plantele iubitoare de acid.
Tot zațul de cafea poate juca rolul unui îngrășământ care să țină la distanță dăunătorii plantei. El acționează ca un factor natural de descurajare eficient în grădină. Îndepărtează inclusiv melcii și furnile din proximitatea florilor, potrivit grădinărilor cu experiență.
Cum poți folosi cafeaua ca îngrășământ de casă
Pasul 1: pregătirea compostului de cafea. Se păstrează zațul de cafea folosit pentru prepararea băuturii și se pune la uscat în aer liber timp de câteva zile, într-o zonă ferită de curenții de aer puternici sau de vânt. După uscare, se depozitează zațul de cafea într-un recipient etanș.
Pasul 2: aplicarea îngrășământului. Înainte de a aplica îngrășământul pe bază de cafea, udă bine planta. Asigură-te că solul este umed. Presară apoi un strat subțire de zaț de cafea peste sol, în jurul bazei plantei. Nu exagera cu cantitatea. Prea multă cafea poate fi dăunătoare.
Pasul 3: amestecarea cu solul. Amestecă ușor zațul de cafea cu stratul superior de sol sau material săditor. Acest lucru va ajuta nutrienții să se încorporeze în sol și să ajungă chiar la rădăcinile plantei.
Pasul 4: hidratare și îngrijire. După aplicarea îngrășământului, adică a zațului de cafea, udă planta așa cum o faci de obicei. Ai grijă să nu o expui la temperaturi extreme sau la curenți de aer rece. În funcție de specia din care face parte, oferă-i condițiile de mediu necesare unei bune dezvoltări.