A nins în România deja! Unde s-a depus un strat subțire de zăpadă VIDEO
Prima ninsoare din acest sezon a venit cu pași repezi. Astfel, pe Transfăgărășan a nins, iar temperaturile au scăzut la minus 3 grade Celsius, însă s-a resimțit până la minus 10 grade Celsius. Aceasta este prima ninsoare din această toamnă.
Prima ninsoare din acest sezon
Potrivit Direcției de Drumuri și Poduri Brașov, marți dimineață, drumarii de la Districtul Bâlea au intervenit cu material antiderapant în județul Sibiu, zona Bâlea Lac, pentru a asigura condiții de trafic sigure.
Aceasta a fost prima noapte în care a nins la cota 1800, iar în zonă s-a depus repede polei. Salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiști să aibă în vedere condițiile meteorologice atunci când pornesc pe trasee.
De asemenea, și șoferii sunt sfătuiți să vină echipați corespunzător. Anul trecut, Transfăgărășan a fost închis de către autorități pe 1 noiembrie.
Scăderi drastice e temperaturi în luna octombrie
În următoarele două săptămâni, vremea se răcește drastic. Temperaturile minime vor ajunge până la -2 grade, iar în unele zone montane este posibil să ningă. De exemplu, în Banat, vremea se răcește și va fi foarte frig pentru această perioadă. Media temperaturilor este cuprinsă între 14 și 18 grade, iar minimele între 5 și 9 grade.
Treptat, urmează o încălzire, iar temperaturile se vor ridica până la 25 de grade, minima fiind de 12 grade. Vor fi și perioade în care va ploua, însă puține. Între 20 și 23 septembrie, vremea în Crișana va fi una rece, cu temperaturi minime cuprinse între 4 și 7 grade și medii de 13 și 17 grade Celsius.
În Transilvania, vremea se răcește până pe data de 22 septembrie. Maximele se vor situa între 10 și 12 grade Celsius, iar minimele între 2 și 4 grade. În Maramureș, vremea se încălzi cu aproximativ 10 grade până pe 28 septembrie, iar apoi temperaturile vor scădea considerabil.
Dimineața va fi foarte frig, iar pe parcursul zilei temperaturile vor crește. Maximele vor ajunge până la 15 grade, iar minimele se vor situa între 3 și 6 grade. De asemenea, vor fi și anumite intervale de ploaie, mai ales între 22 și 24 septembrie.
În zona Moldovei, media temperaturile maxime va scădea în ultima parte a lunii, urmând să crească apoi. Dimineața, media minimelor coboară la 5 grade. În Dobrogea, vremea se răcește, iar temperaturile medii se vor situa între 14 și 16 grade. În următoare trei zile se va încălzi, însă în a doua săptămână se va răci vremea treptat.
De asemenea, și în Muntenia se va răci vremea treptat, cu maxime de 15 grade Celsius. Zilele cu ploaie vor fi puține, însă nu sunt nelipsite.