A murit artista Astrud Gilberto. Solista care a cucerit o lume întreagă cu piesa „The Girl from Ipanema” avea 83 de ani
Anunț tragic în lumea mondenă. A murit artista Astrud Gilberto. Vestea ar fi fost confirmată de către fiul regretatei cântărețe, Marcelo, care a rugat un colaborator al mamei sale să facă informația publică. Regretata vedetă, cunoscută în întreaga lume prin prisma piesei „The Girl from Ipanema”, era în vârstă de 83 de ani. FOTO
A murit artista Astrud Gilberto
Doliu în muzică: artista Astrud Gilberto s-a stins din viață. Anunțul a fost făcut, în primă fază, de către fiul său, Marcelo, fiind expus public, la rugămintea acestuia, de către unul dintre colaboratorii regretatei artiste, pe nume Paul Ricci. Informația a fost publicată pe rețelele sociale.
„A fost o parte importantă a tot ceea ce înseamnă muzica braziliană în lume și a schimbat multe vieți cu energia ei”, a declarat Paul Ricci, colaborator al regretatei artiste, potrivit The Guardian.
Cântăreața de bossa nova era în vârstă de 83 de ani. La momentul redactării acestui material nu se cunosc informații suplimentare privind cauza sau circumstanțele în care a avut loc tristul eveniment. Fanii artistei cunoscute pentru interpretarrea onirică a piesei „The Girl from Ipanema” au inimile sfâșiate de durere.
Cum a ajuns să cunoască celebritatea
Astrud Gilberto s-a născut în anul 1940, în statul brazilian Bahia, și a crescut în Rio de Janeiro. În anul 1959, s-a căsătorit cu muzicianul João Gilberto, pe care avea să-l însoțească, patru ani mai târziu, într-o călătorie la New York, unde avea să înregistreze o piesă muzicală cu artistul de jazz Stan Getz și colegul său Antônio Carlos Jobim.
Producătorul dorea ca piesa „The Girl from Ipanema” să fie interpretată de către o cântăreață de limbă engleză, pentru a ajunge la publicul din Statele Unite ale Americii. Astrud Gilberto nu a avut niciun istoric muzical în spate, însă a fost singura persoană care vorbea și limba engleză, astfel încât a dat curs solicitării.
Versiunea originală a melodiei „The Girl from Ipanema” a reprezentat un duet între Astrud Gilberto și partenerul său de viață. Deși nu a fost creditată pe înregistrare, artista nu a fost exclusă din calcule la capitolul drepturi de autor, primind un onorariu specific unui muzician (nu foarte mare).
După ce „The Girl from Ipanema” a fost reeditată, fără vocea muzicianului João Gilberto, a câștigat o popularitate uimitoare. Se întâmpla în anul 1964. A ajuns, la vremea respectivă, în top 5 melodii în Statele Unite și în top 3 în Marea Britanie. A câștigat premiul Grammy pentru cântecul anului, iar Astrud Gilberto a fost nominalizată și pentru premiul pentru cea mai bună interpretare vocală feminimă.
În același an, Astrud Gilberto și João Gilberto au divorțat. Artista a plecat în turneu în Statele Unite cu Getz și trupa acestuia, o experiență pe care, mai târziu, a descris-o ca fiind „o perioadă foarte dificilă, fiind în mijlocul unui divorț și confruntându-se cu responsabilitățile unei mame singure și cu o nouă carieră solicitantă”.