A intrat în istoria fotbalului românesc. Un jucător de la Universitatea Cluj a debutat în prima ligă la 14 ani, 11 luni și 13 zile

de: Sorin Barbu
14 03. 2023

Ioan Ovidiu Sabău a trimis pe teren în meciul CFR Cluj – Universitatea Cluj un jucător în vârstă de 14 ani, 11 luni și 13 zile. Alexandru Bota este vărul lui Olimpiu Moruțan, internaționalul român de la Pisa, iar visul lui este să joace la FCSB. Atacantul șepcilor roșii a ajuns în top 3 cei mai tineri fotbaliști care au debutat în prima ligă.

Cine este Alexandru Bota, fotbalistul care a debutat în SuperLiga României la 14 ani, 11 luni și 13 zile

Universitatea Cluj a pierdut cu 4-0 meciul cu marea rivală CFR Cluj, dar antrenorul Ioan Ovidiu Sabău are totuși un motiv de satisfacție. În minutul 83, în momentul în care gazdele conduceau cu 3-0, antrenorul „șepcilor roșii” l-a scos din teren pe Ianis Stoica și a trimis pe teren un atacant de 14 ani, 11 luni și 13 zile. Alexandru Bota este vărul lui Olimpiu Moruțan și ocupă locul trei în topul celor mai tineri fotbaliști care au jucat în prima ligă din România.

„Vreau să joc la o echipă care se bate la campionat, FCSB, iar în străinătate mi-ar plăcea la nebunie să joc în Premier League. Idolul meu este Lionel Messi. Eu sunt decar, mijlocaș ofensiv.

Ce sfaturi ți-a dat Olimpiu Moruțan?

Muncă, muncă și iar muncă. Visez să-i calc pe urme, să jucăm împreună la națională, mi-a și zis asta”, a spus Alexandru Bota, luna trecută.

Top 3 cei mai tineri debutanți în istoria Ligii 1
1. Nicolae Dobrin 14 ani, 10 luni şi 5 zile (01.07.1962, Ştiinţa Cluj – Dinamo Piteşti 5-1);
2. Alexandru Stoian 14 ani, 10 luni si 13 zile (28.10.2022, FC U Craiova 1948 – Farul/Viitorul 1-2);
3. Alexandru Cristian Bota 14 ani, 11 luni, 13 zile (13.03.2023, CFR Cluj – U Cluj 4-0);

Ce a spus Ioan Ovidiu Sabău, după meciul CFR Cluj – Universitatea Cluj 4-0

Jucătorii de la Universitatea Cluj au ironizat arbitrajul, după ce adversarii au beneficiat de trei lovituri de la 11 metri. Ioan Ovidiu Sabău nu este de acord cu ei și a spus că echipa lui Dan Petrescu, fostul lui coleg din prima reprezentativă a României, a fost mult mai bună.

„Cu o echipă bună ca CFR trebuie să joci foarte bine, fără greșeli. Le-am dat posibilitatea să vină cu mingi în careu. S-au dat și acele penalty-uri destul de ușor și e greu să revii. Azi n-a mers aproape nimic, chiar dacă ne-am pregătit foarte bine.

Încă nu suntem pregătiți să ducem atâtea meciuri la un nivel bun. A fost o relaxare. Aveam încredere că după 3 victorii la rând vom arăta bine, cu multă încredere. Dar CFR a fost mult mai în formă decât noi.

Cu CFR n-ai voie (n.r. – să faci henț). Noi am început destul de bine meciul, a venit acea centrare în care fundașul putea interpreta altfel faza. Sigur, ar fi foarte multe lucruri de spus. Pe noi ce ne interesează e că am terminat pe locul 9, începe un alt campionat.

Jucătorii se vor reface din punct de vedere fizic și mental. E un eșec usturător, dureros, dar asta e viața. Mergem mai departe. Trebuie să ne îndeplinim obiectivul cu acești jucători în care în multe meciuri au arătat foarte bine. Nu pot fi supărat pe ei. Mergem înainte”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit digisport.ro.

Universitatea Cluj a terminat sezonul regular pe locul nouă, iar CFR Cluj se poziția a doua.