A încălcat legea timp de 20 de ani. Ministrul propus la Dezvoltare, somat de Primăria Focșani să-și plătească taxele. Suma este uriașă

de: Andrei Simion
31 10. 2019

Ministrul propus al Dezvoltării, Ion Ștefan, este somat de Primăria Focșani să își plătească taxele pentru casa de 94 de metri pătrați pe care o deține. Într-un comunicat semnat de Biroul de Presă al Primăriei Focșani se precizează că deputatul are datorii de peste o jumătate de lei vechi.

Ministrul propus la Dezvoltare, somat de Primăria Focșani să-și plătească taxele

„Pus în fața evidențelor, „deputatul Grindă” a recunoscut cu jumătate de gură că a încălcat legea aproape 20 ani și a păgubit bugetul local al Municipiului Focșani cu peste jumătate de miliard de lei vechi. Chiar și așa însă, cel ce a primit aviz negativ ca Ministru propus al Dezvoltării se poartă pe principiul „hoțul strigă hoții”, acuzând Primăria Municipiului Focșani că nu procedează la fel și în cazul Președintelui Consiliului Județean Vrancea și a mamei acestuia.

În urma verificărilor efectuate la Serviciul Taxe și Impozite, aducem la cunoștința opiniei publice faptul că nici domnul Președinte Marian Oprișan și nici mama sa nu figurează în evidențele noastre fiscale cu datorii, având toate taxele plătite la zi”, se arată într-un comunicat de presă emis de Biroul de Presă al Primăriei Focșani.

Cristi Misăilă, primarul Municipiului Focșani, a declarat că ministrul propus al Dezvoltării, Ion Ștefan, deține o casă e 94 de metri pătrați, construită pe un teren de 910 metri pătrați, care nu este declarată la Primărie și pentru care nu a plătit taxe. Ulterior, Ion Ștefan a oferit o reacție.

„Am început construcția casei în anii 2000, dar nu am mai realizat recepția lucrărilor, lucru pe care îl voi face cu celeritate. Este o situație despre care acum am aflat și voi întreprinde toate demersurile pentru a o remedia. Sunt un bun contribuabil la bugetul statului, în calitate de antrprenor am plătit taxe și impozite care însumează, numai pe ultimii cinci ani, 97.146.293 lei. Pe lângă acestea voi achita și sumele care vor rezulta din calculul retroactiv al impozitului pe locuință, chiar dacă nimeni din primărie nu a constatat în cei 19 ani care s-au scurs până acum această neregulă”, a declarat Ion Ștefan.