A fost anunțată data la care ar putea reîncepe Liga I. Anunț important pentru suporteri
România iese în curând din starea de urgență, unele activități sportive se reiau, iar sportivii și suporterii deopotrivă așteaptă informații. În acest context, unul dintre oficialii din fotbalul românesc avansează data la care ar putea reîncepe sezonul Ligii 1.
A fost anunțată data la care ar putea reîncepe Liga 1
Data la care reîncepe prima ligă, oprită pe 12 martie după disputarea a două etape din play-off și play-out, trebuie să fie una care să permită încadrarea în termenul limită fixat de UEFA pentru comunicarea echipelor care vor participa în viitorul sezon al cupelor europene. Ținând cont că în play-off mai sunt de disputat opt etape, meciurile ar trebui concentrate pe o perioadă mai scurtă de timp, însă contează și perioada de pregătire de dinaintea restartului. În acest context, unul dintre oficialii din fotbalul românesc, reprezentant al uneia dintre echipele angrenate în play-off, a avansat data la care ne-am putea bucura din nou de fotbal. Marcel Popescu, oficial al CS U Craiova, spune că Liga 1 ar trebui să repornească la drum cel mai târziu pe 13 iunie.
„Data limită la care se poate începe pentru a putea juca cele opt partide restante şi de a te înscrie în deadline-ul dat de UEFA de 20 iulie, urmând ca primul tur preliminar să înceapă pe 27 iulie, nu putem să ne încadrăm în acest interval, de a desfăşura opt partide, chiar dacă ele se joacă miercuri-duminică, decât dacă se începe pe 13. Dacă nu se începe pe 13 iunie, urmează scenariul B, în care UEFA să împingă finalul de campionat mai târziu şi startul în preliminariile de Champions League şi Europa League tot mai târziu, pentru a avea timp să joci cele opt etape”, a spus Marcel Popescu, la Telekom Sport.
Ce se întâmplă în Liga 2
Dacă în Liga 1 situația încă nu este clarificată, în schimb în ligile inferioare s-a decis. Liga 3 s-a încheiat, iar în Liga 2 vor mai juca doar echipele clasate pe primele șase locuri la momentul întreruperii competiției.
Reprezentanții echipelor din eșalonul secund au votat miercuri, 13 mai modul de continuare a campionatului, în videoconferința organizată de FRF, care le-a propus trei scenarii.
Scenariul 1. Disputarea tuturor celor 14 etape rămase din retur.
Scenariul 2. Play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și play-out în două grupe de câte șase echipe. Ultimele două clasate în cele două serii urmau să retrogradeze în Liga 3, iar formațiile de pe locul 5 ar fi jucat un meci de baraj pentru menținerea în Liga 2.
Scenariul 3. Play-off între primele șase echipe (care și-au și depus dosarul de licențiere pentru Liga 1) și ”înghețare” a sezonului pentru restul cluburilor din Liga 2, fără a mai retrograda nimeni. În play-off se va intra cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite.
În timp ce Dunărea Călărași a votat pentru scenariul 1, iar UTA și Metaloglobus s-au abținut, celelalte 15 cluburi au votat pentru scenariul 3. Nimeni nu a fost de acord cu scenariul 2, care ar fi adus un număr egal de meciuri pentru toate echipele.
Prin urmare, UTA Arad, CS Mioveni, Turris Oltul Turnu Măgurele, Campionii FC Argeș, Petrolul Ploiești și Rapid vor merge în play-off și se vor lupta pentru primele două locuri direct promovabile și locul de baraj de promovare. Dar cu punctele acumulate în primele 24 de etape înjumătățite. Celelalte echipe vor rămâne în Liga 2 și în sezonul următor.