A câștigat la Loto, dar a rămas fără pensie. Curiosul caz al unui bărbat care a obținut o sumă importantă la loterie

de: Ionuț Vieru
31 12. 2023

De-a lungul timpului, oamenii au câștigat sume impresionante de bani la Loto, atât de mari încât au schimbat cu adevărat viața celor care au reușit să nimerească numerele norocoase. De multe ori, aceste câștiguri au venit și cu ghinion.

Bărbatul care a câștigat la Loto și a rămas fără pensie

Un bărbat din Australia a avut parte de surpriza vieții lui când a aflat că este marele câștigător al premiului în valoare de 60.000 de dolari australieni, adică în jur de 37.000 de euro.

Bucuros ca oricine altcineva în locul lui, și-a sunat familia pentru a-i anunța că a pregătit o vacanță pentru ei, pentru a sărbători.

„A fost cu siguranță un sentiment plăcut când mi-am verificat numerele. Am sunat familia. Am spus: „Împachetați, plecăm în vacanță!”, a declarat acesta.

Din nefericire, entuziasmul său s-a dus repede în momentul în care a aflat că nu va mai primi pensie din cauza câștigului sau la Loto. Cei 60.000 de dolari australieni îi va încasa în tranșe lunare, ceea ce înseamnă că sunt considerați o formă de venit.

Bărbatul a precizat că ar fi preferat să încaseze toată suma în același timp, însă nu a fost posibil.

„A fost puțin de dezamăgire. Pe de o parte crezi că ai câștigat, dar pe cealaltă parte ți se ia. A fost atât de neașteptat, încât mi-a luat câteva zile să realizez că mi s-a tăiat (pensia, n.r) fără niciun motiv. Cam atât despre noroc”, a spus el.

Citește și: Un om al străzii a câștigat aproape 40.000 de euro la Loto, dar nu a putut primi banii. Ce decizie au luat autoritățile acum

Ce face în prezent românul care a câștigat 11 milioane de euro la Loto 6/49

Acum 14 ani, Iulian Constandachi a câștigat la Loto 11 milioane de euro. Pe atunci muncea ca și pompier, iar după ce a încasat banii, și-a dat demisia și a intrat în afaceri.

Bărbatul și-a deschis două pensiuni în stațiunea 2 Mai și a construit un camping cu cinci căsuțe de tip duplex. De asemenea, banii s-au dus pe o vilă mare și trei mașini scumpe. În prezent, afacerile sunt principala lui preocupare.

„Eu am dus-o bine şi înainte să câştig la Loto, banii nu m-au schimbat în niciun fel, poate doar de atunci am mai mare grijă la oamenii care stau pe lângă mine. Prietenii mei sunt cei mai mari duşmani, de fapt eu nu am prieteni adevăraţi, ci doar amici. Nu am încredere în nimeni, doar în mine. Nici măcar în femei, nu am încercat să cuceresc pe nimeni cu banii mei şi nici nu am dat vreodată impresia că aş face asta. Nu vreau să vorbesc despre viaţa personală, nu îmi place să îmi fac viaţa publică, ca toate acele persoane care apar pe la TV şi nu au ce face, însă eu am activităţi şi proiecte de dus la sfârşit”, a declarat Iulian pentru Cancan.