A adormit pe plajă timp de câteva ore și a regretat amarnic. Ce avea pe față după ce s-a trezit, sora ei s-a speriat cumplit
O tânără a adormit pe plajă, iar când s-a trezit a avut parte de un șoc, pentru că nu se aștepta la un asemenea rezultat. A stat ore în șir sub razele puternice ale soarelui, iar urmările au fost extrem de grave. Sora ei mai mică s-a speriat când a văzut-o, nu a mai recunoscut-o!
Ce a păţit la faţă o femeie care a stat câteva ore la soare
Ea nu a știut niciodată că suferă de fotodermatită, pentru că mereu aplica protecție solară. De data aceasta, însă, a adormit și nu a mai apucat.
„Am intrat în panică – am început să-mi dau seama că era o problemă mai mare decât arsurile solare și fața era atât de dureroasă. A doua zi, fața mea era complet umflată – abia puteam deschide ochii. Au apărut bășicile și, de câte ori ieșeam afară, purtam o mască chirurgicală pentru a mă acoperi.
Amicii au tot întrebat despre asta – unul chiar a luat niște aloe vera din curte ca să mi-o dea. Reacția celor mai mulți oameni a fost că le fie frică de mine – se uitau la mine ca și cum aș fi fost un extraterestru”, a povestit tânăra.
Tânăra de 21 de ani din SUA a avut parte de un șoc. Când s-a privit în oglindă, mărturisește că a avut impresia că vede un extraterestru, nu o tânără frumoasă.
Bela Chatwin a mers de urgență la spital și medicii i-au aplicat tratamentele necesare. Acolo a aflat că a făcut o alergie la soare, după ce s-a expus prea mult la razele acestuia. Fața i s-a umflat și numai tratamentul cu steroizi a ajutat-o să-și revină, dar recuperarea a fost una dificilă, anevoioasă, pentru că rănile au fost mult prea puternice.
Cum ne protejăm corect de arsurile solare
Expunerea prelungită la razele ultraviolete poate provoca arsuri solare dureroase și poate avea consecințe pe termen lung asupra sănătății pielii. Cel mai bine este să ne limităm șederea la soare și să ne asigurăm că ne luăm toate măsurile de protecție înainte de a ne pune la bronzat.
Aplicarea unei creme de protecție solară cu un factor de protecție solară (FPS) adecvat este esențială pentru a te proteja de arsurile solare. Alege o cremă cu un FPS de cel puțin 30 și asigură-te că este potrivită pentru tipul tău de piele. Aplică-o generos pe întreaga suprafață expusă la soare cu aproximativ 15-30 de minute înainte de expunerea la soare și reaplică la intervale regulate, mai ales după înot sau transpirație excesivă.
O modalitate simplă, dar eficientă de a evita arsurile solare este să eviți expunerea la soare în orele de vârf, adică între orele 10 dimineața și 4 după-amiaza. În acest interval, razele solare sunt mai puternice și există un risc mai mare de arsuri solare.
Nu uita să protejezi și ochii și buzele de razele solare nocive. Poartă ochelari de soare care blochează 100% razele UV și utilizează un balsam de buze cu protecție solară pentru a-ți menține buzele hidratate și protejate. Razele UV pot cauza daune oculare și pot contribui la apariția cataractei, deci asigură-te că îți protejezi ochii cu ochelari adecvați.