Seara de luni, 7 octombrie, a adus un nou episod din Asia Express-Drumul Zeilor, la Antena 1. De data asta, concurenții au ajuns în Malaezia, și au avut de rezolvat multe provocări grele. Printre echipele aflați în competiție se află și echipa formată din Mihai Găinușă și Oana Paraschiv. Numai că, după una din probele grele, Mihai Găinușă riscă ani grei de închisoare, după ce a furat două conserve cu fasole în Asia.
Deși la mare concurență cu MasterChef, noul episod din Asia Express i-a purtat pe fanii reality-show-ului prin Malaezia, alături de cele 9 echipe concurente, printre ele și cea formată din Oana Paraschiv și celebrul om de radio, Mihai Găinușă.
Dar, cum și de data asta probele și provocările au fost extrem de grele, se pare că Mihai și Oana au fost nevoiți să recurgă și la anumite gesturi, reprobabile oricum ar fi ele, în situația dată. Pe lângă problele grele, cei doi au avut de înfruntat și fricile personale, despre care mărturiseau în fața camerelor de luat vederi.
Spre exemplu, Mihai Găinușă, cu umoru-i caracteristic, avea să declare că „Eu semăn foarte mult cu Daniela Crudu. La fel de descurcăreț”, în timp ce partenera sa de concurs, Oana Paraschiv, declara că „Aș putea fi insuportabilă și aș putea fi foarte incomodă”.
Dar, se pare că Mihai Găinușă nu a mai avut de înfruntat nici o temere atunci când a decis să facă un gest ce ar putea să-l coste cel puțin 7 ani. În timpul probelor, temându-se că nu va duce la bun sfârșit proba, moderatorul a decis să fure, spre exemplu, o găină dintr-o piață.
Și pentru ca totul să fie dus până la capăt, într-un alt moment al probelor, a furat chiar și două conserve. Ceea ce poate nu a realizat nici Oana Paraschiv, este că acum Mihai Găinușă riscă ani grei de închisoare, după ce a furat două conserve cu fasole.
În încercarea sa de a minimiza gestul, Mihai Găinușă avea să se justifice într-un fel în testimoniale, omul de radio declarând că:
„Pentru cei care au urmărit această emisiune, nu este prima oară când plecăm cu lucruri care nu ne aparțin. Să nu faceți așa ceva acasă.”
De cealaltă parte, Oana Paraschiv, dovedind spirit de echipă, avea să încerce la rândul ei să justifice cumva cele întâmplate, iar în glumă, sau mai în serios, avea să spună „În România, noi nu o să putem să mai intrăm în niciun magazin, după ce se difuzează aceste imagini, fără pază lângă noi”.
Rămâne de văzut dacă se va întâmpla așa sau nu, dar cert este că, dacă ar fi fost prins de poliție, Mihai Găinușă risca să stea ani grei într-o închisoare din Malaezia.