24 mart. 2024 | 23:04

Despărțire cu scandal în showbiz! Și-au spus adio după 53 de ani de căsnicie

Monden
Despărțire cu scandal în showbiz! Și-au spus adio după 53 de ani de căsnicie
O noua despartire in showbiz! Si-au spus adio dupa 53 de ani de casnicie

Un nou divorț răsunător în România! S-au despărțit după 53 de ani de mariaj cu scandal. Soția lui îi cere despăgubiri de 500.000 de lei! Despre cine este vorba?

Au divorțat după 53 de ani de căsnicie

Cristian Gaţu, unul dintre cei mai cunoscuţi handbalişti din România şi fost preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, se află în plin divorţ de soția lui, după mai bine de cinci decenii de căsătorie. Tamara Gațu îi cere despăgubiri de 500.000 de lei. Divorţul şi partajul lor se dezbat la Judecătoria Beiuş din judeţul Bihor.

Fostul sportiv, acum în vârstă de 79 ani, a pornit procesul de divorț cu nevasta pe motiv că, după un atac vascular cerebral (AVC) suferit în timpul pandemiei de coronavirus, vede viaţa diferit şi nu ar mai suporta discuţiile contradictorii cu ea, susţin surse din anturajul cuplului.

„În ultimii ani, am încercat să reconsiderăm viaţa de familie, dar acest lucru nu a mai fost posibil”, se arată în acţiunea lui Cristian Gaţu, care solicită desfacerea căsătoriei şi „revenirea pârâtei la numele purtat anterior”. Tamara Gaţu a refuzat însă, cerând “desfacerea căsătoriei încheiate între soţi şi păstrarea numelui dobândit în timpul căsătoriei”.

Cristian Gaţu

Cristian Gaţu

Cristian și Tamara Gaţu s-au despărțit

Potrivit documentelor publice din procesul de partaj, cei doi soţi s-au şi despărţit fizic. Cristian și Tamara au vândut casa din comuna Corbeanca, ea s-a mutat în oraşul natal, Beiuş, iar fostul handbalist și-a cumpărat un apartament în Bucureşti. Doar că, după spusele Tamarei Gaţu, acesta ar locui cu o femeie mai tânără (53 ani), văduva unui fost handbalist, şi ea tot bihoreancă.

La cererea Tamarei Gaţu, femeia a fost citată la termenul de judecată din martie al procesului de divorţ ca martor. Acolo, s-a jurat în fața instanței cu mâna pe Biblie că este o simplă menajeră a fostului sportiv. A susținut varianta asta chiar şi atunci când i s-au pus în faţă pozele făcute de detectivi particulari, în care apărea plimbându-se cu Cristian de mână pe stradă.

Totodată, şi partajul este în curs de desfăşurare, deşi Cristian Gaţu a arătat că, din punctul său de vedere, nu are ce împărţi cu fosta nevastă: casa din Corbeanca au vândut-o, banii i-au împărţit și i-a lăsat Tamarei una dintre cele două maşini. Își dorește doar ca „pârâta să îi restituie bunurile proprii (medalii, diplome, decoraţiuni, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte sportive), bunuri ce ţin de activitatea şi recunoaşterea sa sportivă”.

Îi cere fostului soț despăgubiri uriașe

De cealaltă parte, Tamara Gaţu, ca soţie înşelată şi rămasă singură la 80 ani, îi cere fostului soț daune morale de 500.000 de lei, plus o pensie de întreţinere de 5.000 de lei pe lună!

În plus, deoarece Cristian Gațu a cumpărat apartamentul în care ar sta cu presupusa amantă în timpul mariajului de 53 de ani, Tamara a solicitat instanţei să constate şi că „bunul imobil este bun comun dobândit în timpul căsătoriei”. Cu alte cuvinte, are dreptul la jumătate din valoarea acestuia.