Imagini neașteptate cu Keira Knightley. Actrița londoneză, în vârstă de 38 de ani, era considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume. Astăzi însă, un detaliu remarcabil îi șochează pe fanii săi. Mulți cred că obiceiurile nesănătoase au condus-o în acest punct. Foto
Keira Knightley, una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood, este astăzi în vârstă de 38 de ani. Londoneza a atras atenția fanilor săi încă de la debutul ei în filmul Innocent Lies, lansat în anul 1995. Avea doar 10 ani atunci, însă trăsăturile sale fizice s-au menținut la fel de frumoase și în anii ce au urmat.
Asemănările dintre aspectul său natural și imaginile din filmele în care a jucat au fost uluitoare. Mulți au rămas surprinși de naturalețea, dar și de frumusețea actriței londoneze. Chipul său și corpul său nu sunt deloc diferite în realitate față de modul în care celebritatea se prezintă în mediul online.
Sau, cel puțin, așa era până recent. Se pare că tinerețea lui Keira Knightley trece, iar timpul își pune amprenta profund chipului ei. Considerată una dintre cele mai frumoase actrițe din lume, londoneza a șocat internetul cu cea mai recentă apariție în spațiul public.
Keira Knightley a fost văzută la începutul lunii februarie 2024, mai exact pe data de 4, pe platourile de filmare ale noului thriller Netflix Black Doves din Londra. Alături de ea a fost prezent și co-starul Andrew Koji, cunoscut din serialul Cinemax Warrior.
În timp ce se afla pe platoul de filmare și juca în unele scene ale producției, Keira Knightley a fost surprinsă de paparazzi în ipostaze surprinzătoare pentru fanii săi. Mulți au rămas fără cuvinte când au văzut chipul actriței, brăzdat de linii fine, dar și de riduri adânci.
La vârsta de 38 de ani, Keira Knightley nu ar fi trebuit să arate chiar așa, au spus gurile rele. Pe de altă parte, se știe că londoneza este o fană a țigărilor, iubind activitatea propriu-zisă de a fuma. Fără îndoială, accest obicei nesănătos își lasă amprenta asupra tenului său care pierde din colagen.
Citește și: Silent Night, cu Keira Knightley, ar putea fi comedia neagră perfectă pentru tine
„Dacă mă gândesc la dietă, îmi doresc mai multe chipsuri și înghețată și pur și simplu urăsc să merg la sală. Singurul exercițiu pe care îl fac este să aprind televizorul”, a declarat Keira Knightley, amuzată, într-un interviu.
Actrița londoneză a recunoscut în mai multe rânduri pentru presa străină că detestă profund orice ține de sala de sport. Nu îi plac nici dietele restrictive prin care să se mențină în formă. Cu silueta ei trasă prin inel, recunoaște că s-a născut.