Anunțul dureros făcut de Dana Rogoz, în urmă cu puțin timp. Cunoscuta actriță de film și televiziune a fost nevoită să își ia rămas bun de la un prieten drag de-al său și al partenerului ei de viață, Radu Dragomir, care a trecut în neființă. Foto
Dana Rogoz nu mai are nevoie de nicio prezentare. Actrița de film și televiziune s-a făcut remarcată în domeniul cinematografic datorită talentului său artistic. Însă nu a ajuns să fie cunoscută doar datorită abilităților sale, ci și prin prisma relației pe care o are încă de la o vârstă fragedă.
Așa cum cel mai probabil știi, Dana Rogoz se iubește de aproape două decenii cu Radu Dragomir. S-au cunoscut pe vremea când ea avea doar 19 ani, iar el 37 de ani. Diferența de vârstă dintre cei doi parteneri a stârnit curiozitatea românilor, care în mare parte au avut reacții negative.
Foarte puțini, în afara celor care îi cunoșteau pe amândoi, au fost cei care au crezut în relația lor de iubire. Iată, însă, că timpul a demonstrat contrariul. Dana Rogoz a vorbit despre povestea sa, explicând că o astfel de situație a reprezentat șansa pe care a primit-o pentru a-și întâlni sufletul pereche.
Dana Rogoz și Radu Dragomir s-au bucurat de foarte multe momente frumoase împreună, de-a lungul relației lor de iubire. Au trecut, însă, și prin momente mai puțin roz. Se pare că astăzi este o zi de acest fel, fiindcă actrița de film și televiziune a anunțat că este în doliu.
Activă pe platformele sociale, unde își ține fanii la curent cu diverse aspecte ale vieții sale personale, dar și profesionale, Dana Rogoz nu a putut să nu facă public un anunț dureros. Frumoasa actriță a anunțat că și-a luat rămas bun, împreună cu partenerul său de viață, de la un prieten drag.
Dana Rogoz a anunțat că astăzi este o zi foarte tristă pentru ea, fiindcă un prieten de-al său a trecut în neființă. Vedeta nu a dorit să facă publice mai multe detalii privind identitatea acestuia.
„211/365 – O zi tristă, o zi în care ne-am luat la revedere de la un prieten drag, pentru totdeauna”, este mesajul publicat de Dana Rogoz, pe pagina sa de Instagram, așa cum se poate remarca și în galeria foto a acestui material.
Utilizatorii online au reacționat imediat, încercând să o încurajeze pe frumoasa actriță în aceste momente dificile. Internauții i-au transmis mesaje de condoleanțe și i-au fost alături cu sufletul, chiar dacă distanța i-a despărțit. Se știe că fanii Danei Rogoz sunt apropiați online de vedetă.
„Condoleanțe❤️”/ „Îmi pare rau! Pierderile dor… muuult!”/ „Condoleanțe. Dumnezeu să-i odihnească sufletul în pace! 🙏🕯️”/ „Cele mai grele zile! Condoleanțe! 😥”.