Vești importante pentru românii din toate colțurile țării. Salariile a în jur de un milion de angajați ar putea să crească în următoarea perioadă. Ce valoare ar avea viitoarea majorare.
În condițiile în care viața în România devine din ce în ce mai scumpă, iar veniturile oamenilor nu reușesc să țină pasul cu creșterea prețurilor, se cer noi măsuri pentru sprijinul populației.
Reprezentanții sindicatelor vor ca Guvernul să majoreze salariul minim, cu rata inflației, care este de 14%. Dacă s-ar aplica, ar însemna ca peste un milion de angajați plătiți cu minimul pe economie să primească în jur de 435 de lei în plus.
Patronatele au mai cerut și reducerea taxelor pentru orice majorare.
Guvernul a anunțat însă că nu trebuie să mai existe majorări până la noua lege a salarizării bugetare, dar a promis creșterea valorii tichetelor de masă cu până la zece lei, deci de la 30 la 40 de lei.
Te-ar putea interesa și: Ce salariu are un ospătar pe litoral în sezonul estival. Banii sunt din ce în ce mai mulți
Cei din învățământ amenință din nou cu greva generală. Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învăţământ, a dezvăluit că un debutant a ajuns la un salariul de 2.500 de lei net, punctând că nu putem avea un act didactic de calitate în condițiile în care profesorii nu își pot asigura traiul din banii primiți.
„Am protestat începând cu luna decembrie 2022 când am avut întâlnirea cu primul-ministru. Ni s-a spus să avem puţină răbdare şi au trecut mai mult de patru luni de atunci şi din păcate nimic concret.
Problema de fond este legată de venituri. Din păcate, creşterea preţurilor alarmantă, care este peste 30% a condus la o prăbuşire a puterii de cumpărare a celor din învăţământ dacă ţinem cont de faptul că la 1 ianuarie salariile au fost majorate cu 6% ceea ce a înseamnat în jur de 100 de lei, extrem de puţin.
În învăţământ avem o mare problemă. Profesorul debutant a ajuns la un salariu de 2500 de lei net, complet nemotivant şi acest profesor nu are cum să trăiască pe picioarele lui, doar din venitul lui, dacă nu este întreţinut de familie, nu are nicio şansă”, a explicat Simion Hăncescu.
Te-ar putea interesa și: Salariu minim de 3.800 de lei în România?! Explicațiile unui analist financiar
Liderul de sindicat a afirmat că, dacă se va ajunge la declanșarea grevei generale, aceasta va fi greu de oprit: „Este posibil să fie prima grevă generală declanşată în preajma finalului de an şcolar, situaţie nedorită. Am mai avut două greve generale de amploare la mijlocul anului şcolar”.
„Este propusă să se declanşeze în 23 mai înainte de încheierea situaţiei şcolare pentru examenele naţionale. Nu este dorinţa noastră să se ajungă în această situaţie.
Inclusiv ieri am avut o discuţie cu primul ministru şi i-am amintit că din 19 decembrie ni se promite că se caută soluţii, că se va rezolva ce trebuie rezolvat şi ni se spune să mai avem răbdare.
Răbdarea are o limită. Şi dacă, Doamne-fereşte, greva se va declanşa, va fi greu de oprit. Ultima grevă, cea din 2005, a fost de trei săptămâni”, a mai declarat Simion Hăncescu.