Vești fantastice pentru milioane de români! Ce urmează să se întâmple cu dosarul cu șină? Legea a fost adoptată de Parlament și merge spre promulgare.
Deputații au adoptat în cursul zilei de miercuri proiectul de lege prin care instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale sau locale nu vor mai avea dreptul să solicite documente care au fost emise de instituții publice sau organe de specialitate ale administrației publice centrale.
Noua veste este îmbucurătoare în cazul persoanelor fizice, dar și celor juridice. Legea a fost inițiată de deputatul PNL George Tuță și merge la promulgare. Instituțiile publice vor fi obligate ca după promulgare să își dezvolte baze de date interconectate și proceduri simplificate de interogare a acestora.
Concret, documentele originale sau copiile acestora de administrație publică se regăsesc în baze de date existente la nivelul altor autorități publice. În acest fel este necesar doar un transfer electronic de cunoaștere în interiorul statului.
Exemplul dat de deputatul PNL a fost în dreptul serviciului de parcări de reședință din multe orașe care nu va mai avea voie să solicite copii după acte de la acei șoferi care doresc să își prelungească un contract de închiriere.
”Încă de la începutul mandatului am avut în plan o inițiativă legislativă care să interzică instituțiilor publice să ceară oamenilor copii după acte emise tot de instituții publice. Spre exemplu, serviciul de parcări de reședință din multe orașe nu va mai avea voie să solicite copii după acte de la acei șoferii care doresc să își prelungească un contract de închiriere.
Azi, solicitantul trebuie să aducă o copie de buletin și una de talon pentru a dovedi că locuiesc la adresă și au dreptul la loc de parcare. Or, toate aceste informații sunt deja în posesia statului român. Care fie nu știe unde să le caute, fie îi este mai comod să vi le ceară iar și iar în fiecare an. Vreau să forțez administrația publică să fie inovativă, să găsească soluții pentru a repara o aiureală administrativă ce ține de 30 de ani.
Vreau să le mulțumesc colegilor parlamentari care au semnat acest proiect de lege, prin care facem un pas necesar și așteptat, totodată, de cetățeni, dar și de cei din administrația publică: debirocratizare. Sunt un susținător al simplificării proceselor prin care putem îmbunătăți relația dintre cetățean și stat.
Am încredere că acest proiect de lege va fi adoptat în cel mai scurt timp și va deveni o exemplu de bună practică pentru fiecare instituție din țara noastră”, declarase deputatul PNL George Tuță la momentul depunerii proiectului în Parlament.