Toți suporterii echipelor din România așteptau cu sufletul la gură această veste! Românii ar putea să fie din nou spectatori în tribune. Ce spune Traian Berbeceanu? Iată detalii de la prefectul Capitalei!
Prefectul Capitalei vine cu un anunț mult așteptat pentru suporterii români chiar la o lună de la redeschiderea parțială a restaurantelor, teatrelor și cinematografelor. Traian Berbeceanu aduce vești foarte bune pentru microbiști.
Acesta este dispus să încerce ca la finele lunii martie să redeschidă parțial Arena Națională. Atunci va avea loc meciul cu Germania din preliminariile CM 2022: „Mi-ar plăcea ca, la sfârşitul lunii martie, să putem primi măcar o mână de suporteri pe Arena Naţională, la meciul cu Germania.”
Oficialul a mai spus că decizia redeschiderii parțiale trebuie luată pentru că așa e construită legea, dar recunoaște că i-a fost teamă în ultima săptămână din ianuarie despre posibile consecințe cu mult mai grele precum o creștere a ratei infectărilor.
Acesta a mai dezvăluit că nesiguranța era la ea acasă tocmai pentru că nimeni nu putea garanta nimic, situație în care ne aflăm și acum. Cu toate astea, luna în cauză a fost traversată destul de bine cu ajutorul oamenilor și a firmelor de control, mai adaugă Traian Berbeceanu.
„La o lună de la redeschiderea parţială a restaurantelor, teatrelor şi cinematografelor din Capitală, prefectul Bucureştiului, Traian Berbeceanu, spune că situaţia se păstrează încurajatoare, în ceea ce priveşte rata infectărilor cu noi cazuri de COVID-19 la fiecare 24 de ore. Şi asta în ciuda faptului că ultimele zile ale lunii februarie au adus cu ele cifre în creştere ale ratei infectărilor! Am reuşit să ţinem sub control rata infectărilor şi asta nu e puţin lucru. Asta arată că oamenii au înţeles care sunt condiţiile şi au respectat condiţiile de distanţare socială. Pe de altă parte, după redeschiderea parţială şi a şcolilor era de aşteptat, într-un fel, ca rata de infectare să crească. În primele două sau aproape chiar trei săptămâni am reuşit să ne menţinem în jurul aceluiaşi procent, dar lucrurile nu s-au încheiat. Şi nici pandemia, oricât ne dorim asta. Va trebui să rămânem extrem de vigilenţi şi în următoarele săptămâni”
Traian Berbeceanu, prefect Capitală (Sursa: impact.ro)
„Ca urmare a restricțiilor impuse delegației din Marea Britanie pe teritoriul Spaniei, gazdele jocului Atletico Madrid – Chelsea împreună cu UEFA au decis, cu aprobarea autorităților din țara noastră și cu sprijinul FRF, ca partida să fie mutată pe Arena Națională din București.
Meciul din manșa tur a optimilor Ligii Campionilor este programat marți, 23 februarie 2021, de la ora 22:00, și se va disputa fără spectatori.”, se arată pe site-ul oficial al FRF.