Simona Halep, loc 2 WTA, a vorbit la podcastul BT Talks despre începutul carierei, momente tensionate, încredere în sine și problemele ce vin din lipsa ei.
„Mie îmi place stresul. Cum spune și Darren: «Tu, fără presiune, nu joci bine». M-am obișnuit cu stresul de copil. Faptul că la 6 ani plângeam de rușine când intram pe teren, mă duceam în parcare ca să fac încălzirea … tata mă certa când eram copil nu pentru că pierdeam un meci, ci pentru că aveam emoții și mi-era rușine. Nu știu de ce îmi era rușine.
Mereu am fost emotivă, dar atunci eram ceva exagerat. Plângeam efectiv pentru că trebuie să intru pe teren, dar nu pentru că nu voiam. Cred că nu voiam să îi dezamăgesc. Am avut o discuție cu tata și i-am spus că nu știu că a fost 100% potrivit pentru mine ca fire, că mi-ai spus că sunt cea mai bună și nimeni nu are cum să mă bată. El o spunea frumos, ca să îmi dea încredere. Poate m-a ajutat, fiindcă mereu am intrat montată că vreau să câștig, dar a fost și tensiune”, a explicat Simona Halep.
„Fratele meu făcea tenis, avea deja vreo 2-3 ani de tenis. Eu mergeam în mai, în 1995, când aveam vreo 4 ani, fără nici cea mai mică idee că o să mă duc la tenis, să îl luăm de la antrenament. Am luat racheta lui, dădeam în toate mingile și antrenorul, domnul Stan, l-a rugat pe tata să mă aducă la tenis, că îmi place și că sunt destul de talentată. Mă descurcam și la pași, și la alergare, fiindcă jucăm fotbal cu toată lumea pe stradă.
A insistat și m-am dus. Mi s-a părut fascinant cum doi oameni dau mingea dintr-o parte în alta și găsesc diferite unghiuri. Și în școală mi-a plăcut geometria. N-am lipsit o zi la antrenamente. La 14 ani, am spus că dacă vreau să devin jucătoare profesionistă și să ajung în top, atunci trebuie să fie numai tenis în viața mea. Am spus da”, a povestit campioana noastră.