Deși se credea că Simona Hapciuc va fi una din personajele liniștite ale acestui sezon, controversa o înconjoară pe tânăra mămică. Aceasta și-a spart capul în timpul probelor, iar scandalurile în care este implicată nu continuă să dispară.
Fanii Survivor România nu au crezut că Simona Hapciuc va fi chiar o astfel de prezență indispensabilă certurilor și controverselor din show-ul sportiv. Deși la început părea o fire liniștită, s-a dovedit a fi una conflictuală și tăioasă, care a reușit să-și atragă dușmani din ambele tabere în urma unor afirmații grele făcute.
Amintim că nu cu mult timp în urmă spiritele s-au încins în echipa Faimoșilor după ce tensiunile au ajuns la maximum din cauza eșecului la probe și a condițiilor. Unii dintre faimoși au început să îl acuze pe cântăreț că el e cel care pornește constant cearta, lucru care îi demoralizează.
Inclusiv Zanni a mărturisit într-un testimonial că înțelege că solistul se agită pentru echipă, dar modul în care o face nu e benefic. „Ți se pare că ascultă de cineva? Am încercat să vorbesc cu el și mi-a zis: mai lasă-mă-n p… în pace, n-am chef de tine. Eu nu mai pot. Pe mine, el (n.r.: Jador), mă demoralizează complet.
Eu vreau să plec acasă din cauza lui. Îmi ia toată energia din mine și dă cu mine de pământ. Mă jur”, a spus Simona Hapciuc, plină de nervi. „Oarecum mă cert cu războinicii. Dar nu mă cert. Așa sunt eu mai competitiv. Nu îmi place să pierd”, a declarat ulterior Jador, despre comportamentul lui agresiv, după înfrângeri.
În ediția de aseară și-a spart capul după prima probă, iar ulterior a reușit să aducă totuși puncte în dreptul echipei sale, ba chiar unul decisiv (scor 9-9) în echipa cu ștafeta în care a concurat în dreapta lui Culiță Sterp.
Se pare că indiferent de ce ar crede sau simți coechipierii săi despre vedeta, o lasă mai moale cu răutățile și criticile pentru că punctele sunt indispensabile în special în această parte a show-ului. Și cu ajutorul câștigurilor ei toată echipa Faimoșilor are parte de beneficii de la mâncare până la ustensile de bucătărie sau instrumente care să le facă mai ușor traiul în natură.