Cu ce se ocupă soțul Deliei? Acesta face foarte mulți bani, iar o perioadă excepțională în afaceri pentru el a fost chiar în 2020, când vremurile au fost greu încercate.
Delia și Răzvan Munteanu nu au deloc griji în ceea ce privește partea finaciară. Cei doi n-au avut deloc frunțile încrețite nici măcar când pandemia a restricționat domeniul în care activează celebra solistă, care aducea sume importante la bugetul familiei. Cei doi se descurcă de minune chiar și în acestea vremuri pentru că Răzvan are un simț aparte când vine vorba de afaceri. Soțul Deliei e un afacerist desăvârșit care se bucură de două cluburi în Centrul Vechi și este partener într-o companie de construcții. Mai mult decât atât, Monica Munteanu, sora lui, a ales să se implice în domeniul în care se înconjoară familia și și-a deschis alături de Delia propria casă de producție.
“Eu sunt prieten cu ei şi am plecat încet, ca şi client, apoi ca investitor şi apoi acţionar. Adică am urmat toate treptele. Îmi place această afacere. O să avem nişte proiecte care duc dincolo de rezidenţial, o să apară o divizie premium. Eu am o teorie: în România, oamenii cu bani sunt cei mai defavorizaţi dacă urmărim ce aşteptări au ei şi stilul lor de viaţă. Oamenii normali au foarte multe facilităţi. Clienţii au venit la One United pentru că ce s-a promis aia s-a întâmplat plecând de la nivelul de calitate până la termenele de execuţie”, i-a declarat Răzvan lui George Buhnici, pentru canalul lui de YouTube.
Delia și Răzvan s-au cunoscut în urmă cu 10 ani într-un club al cărui manager era bărbatul pe vremea aceea. Dragostea lor fusese imensă de la început încât la doi ani de la prima întâlnire făceau pasul cel mare și își jurau iubire în fața ofițerului stării civile. Ulterior, Răzvan a simțit potențialul unei noi afaceri și a intrat în industria muzicală, devenind managerul Deliei.
“În prezent, mă ocup mai mult de muzică, de cariera Deliei. Îi fac management complet, cu tot ce înseamnă muzică, imagine, contracte, cântări, show-uri TV, alegerea pieselor. Urmăresc doar performanţa şi numărul unu în top. Cum am cel mai bun produs de pe piaţă, mă refer aici la Delia, şi fac totul cu pasiune şi cu dedicare totală, se văd şi rezultatele. Muncesc 10-14 ore pe zi şi am în spate o echipă foarte bună, pe care o coordonez”
Răzvan Munteanu