O actriță cunoscută de la noi i-a îngrijorat pe fani cu ultima sa veste. Aceasta are probleme de sănătate, iar recent a ajuns pe mâna medicilor pentru a afla cu ce se confruntă.
Doinița Oancea a ajuns pe mâna medicilor! Frumoasa artistă le-a dezvăluit fanilor că se confruntă cu o situație aparte deja de câteva luni bune, însă abia acum temerile sale s-au accentuat și a mers la medic pentru mai multe analize. Vedetele noastre nu sunt nici ele ocolite de necazuri sau supărări, lucru pe care-l aduc din ce în ce mai mult în prim-plan în mediul online. Majoritatea persoanelor publice urmează abordarea marilor staruri din străinătate, anume sinceritatea, transparența și asumarea vieții normale ca oricare alt om, deși cu un statut diferit și mereu în vizorul lumii întregi.
Extrem de prezentă pe rețelele de socializare, mai cu seamă în perioada crizei sanitare, Doinița le-a mărturisit internauților că se confruntă cu o problemă de sănătate de câteva luni. De curând, actrița s-a filmat într-o serie de story-uri pe Instagram în care le-a povestit în detaliu internauților prin ce trece în această perioadă.
Vedeta a declarat că săptămâna trecută a ajuns la medicul de familia pentru a-i da o trimitere. Aceasta i-a ținut în continuare la curent pe cei care o urmăresc și le-a dezvăluit că urmează să-și facă niște analize amănunțite pentru a depista cauza căderii excesive a părului.
Fanii ei au fost extrem de șocați, mai ales că deseori bruneta le povestea despre trucurile sale de frumusețe și despre cum își aranjează și îngrijește podoaba capilară creață și foarte voluminoasă. Chiar artista a făcut un video pe canalul său de YouTube unde-și făcea o mască de păr din diferite ingrediente care se regăsesc în bucătăria oricărei doamne.
„După 3 luni de zile de când îmi cade părul în mod excesiv, săptămâna trecută am reușit să ajung la doctorul de familie să iau o trimitere. Astăzi o să mă duc să îmi fac și eu niște analize să vedem ce carențe avem prin corp și de ce cade părul. Nu are rost să încercăm tratamente de capul nostru, șampoane și alte altea. Trebuie să facem analize. (…) Mergeți la doctorul de familie, cereți trimitere la doctori de specialitate… faceți analize. Nu luați ce a luat sau a făcut X, Y… suntem diferiți, reacționăm diferit!!!”
Doinița Oancea