Noi reguli pentru români! Amenzile sunt pe măsură pentru această greșeală. Ce trebuie toată lumea să respecte cu strictețe?
Criterii pentru deciderea carantinei zonale și ce riscă oamenii care nu respectă. Autoritățile au închis zonele în care sunt raportate focare de infecție cu coronavirus. Situația se agravează pe zi ce trece în România, iar oficialii vin cu noi soluții. Cel mai mare număr de infectări s-a înregistrat în județul Brașov, urmat fiind de Argeș și București. Localnicii nu respectă măsurile impuse, lucru pentru care riscă amenzi usturătoare. Din cadrul zilei de joi, două localități și județele Giurgiu și Prahova erau deja în carantină zonală.
De asemenea, alte 12 localități din județul Argeș au fost monitorizate, ulterior fiind plasate în carantină, în funcție de evoluția cazurilor. În aceeași situație s-ar putea afla cât de curând mai multe orașe din Brașov. Caractina zonală se aplică după ce rata de infectare este peste nivelul de alertă, adică 3 cazuri la 1.000 de locuitori, dar și unde gradul de ocupare a paturilor pe secțiile COVID și ATI va fi peste 90%, arată un ordin al ministrului Sănătății. Nerespectarea carantinării este o contravenție și se pedepsește cu amenzi între 500 și 15.000 de lei. Nerespectarea localnicilor de a ieși din localitățile în care a fost instituită carantina se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei.
„Măsura a fost instituită luându-se în considerare situaţia epidemiologică din judeţul Giurgiu, comuna Roata de Jos, localitatea Cartojani, generată de coronavirusul SARS-CoV-2, care a dus la înregistrarea unui număr de 32 de persoane infectate cu virusul SARS-COV-2 prin transmitere comunitară, la o populaţie de 3.600 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare”
Reprezentanți Prefectura Giurgiu