06 iul. 2022 | 19:11

7 lucruri care se întâmplă când mori. Numărul 6 e ceea ce vor toți oamenii să vadă

Știri generale
7 lucruri care se întâmplă când mori. Numărul 6 e ceea ce vor toți oamenii să vadă
7 lucruri care se întâmplă când mori.

Oamenii se tem de multe lucruri, dar una din cele mai mari frici este cea de moarte. Mulți specialiști încă încearcă să explice în diverse moduri procesul, iar cu ajutorul studiilor află din ce în ce mai multe detalii despre ultima clipă de viață. Experții au venit acum cu alte amănunte despre momentul în care murim. Există 7 etape, iar una dintre ele este dorită de toată lumea de pe acest pământ.

Ce se întâmplă când mori: explicațiile specialiștilor

Există o mulțime de cercetări științifice legate de momentul în care murim. Experții studiază și acum fenomenul care se întâmplă în corpul unui om după ce sufletul părăsește corpul.

De-a lungul timpului, numeroase declarații ale unor persoane care au trecut pentru câteva clipe dincolo de lumea aceasta au schimbat cursul credințelor mulți.

Unii au susținut că nu există nimic, iar alții au mărturisit că au avut parte de cele mai frumoase clipe de liniște în Rai. Doctorul Michael Newton ce este specializat în hipnoterapie și-a hipnotizat pacienții pentru a-i scăpa de experiențe traumatizante diverse.

Psihologul a descoperit că era capabil să aducă la lumină întâmplări care nici măcar nu au avut loc în această viață, ci la granița celor două. Specialistul a dezvăluit câteva din cazurile incredibile în cariera sa de peste patru decenii în cărțile lui ,,Călătoria sufletelor” și ,,Destinul sufletelor”.

7 lucruri care se întâmplă cu tine

Retrăiești întreaga viață: un fenomen întâlnit și cunoscut de câțiva care s-au aflat în brațele morții este acesta. Sinapsele creierului intră într-o stare rapidă care permite astfel accesarea tuturor memoriilor importante înainte ca sufletul să se despartă de corp.

Îți poți vedea corpul: multe persoane au susținut că s-au văzut stând lângă propriul trup fără viață. Acest lucru nu sperie atât de tare precum pare, conform specialistului.

Lumina: toți oamenii care s-au aflat aproape de moarte au văzut o lumină despre care au crezut că este cea din Rai. Ea reprezintă o fază tranzitorie care te readuce în lumea spirituală, casa ta reală.

Te întâlnești cu persoane decedate: ele nu sunt neapărat persoane cunoscute din viața aceasta, ci ar putea fi oameni pe care i-ai îndrăgit în alte vieți .

Amintiri: sufletele iau o formă asemănătoare cu a corpului fizic pentru a crea o senzație de familiaritate. Acestea pot apărea sub o altă înfățișare, motiv pentru care unii oameni au amintiri pe care nu și le pot explica.

Îngeri păzitori: se spune că fiecare om are îngerul său păzitor sau propriul ghid spiritual. El este cel care te urmărește în noua lume.

Recapitularea vieții: câteva persoane au declarat că au avut parte de un rezumat al întregii vieți. După ce au văzut tot, se poate ca după o perioadă în lumea spirituală să fie nevoie să ajungă din nou pe pământ pentru a finaliza unele lucruri. În acest scenariu se regăsesc multe persoane care au ieșit din comă.

PlaySport
Cea mai frumoasă femeie din lume, vacanță fără fotbalistul român care i-a devenit soț! Cât de departe pleacă
Ego.ro
Antonia, GOALĂ pușcă! Poza din intimitate a scăpat pe net. Doar Alex Velea o vede AȘA
Digi24
Prima reacție a Rusiei după atacul Iranului asupra Israelului: „Totul depinde de următorii pași”
Cancan.ro
Kate Middleton, încă un diagnostic dur! S-a aflat de ce afecţiune suferă
GSP.ro
PRINȘI! Ce a șoptit Țiriac către Nadia, dar nu s-au auzit pe transmisiunea live a conferinței :)
Stirile PROTV
De ce a atacat Iranul teritoriul Israelului, deși știe că are o capacitate militară inferioară: ”Trebuiau să răspundă!”
Romania TV
Acuzaţii penale pentru Anamaria Prodan. Ce ar fi făcut impresara pentru a-l ajuta pe Reghecampf: „Aşa-ţi trebuie!”
Capital.ro
Noi reguli pentru PROPRIETARII din România. Legea care se pregătește CHIAR ACUM
EVZ.ro
Un secret al hainelor. De ce trebuie spălate pe dos
Adevarul
Topul țărilor europene cu cei mai educați locuitori. Pe ce loc e România
BZI.ro
Câştigător Survivor România All Stars 2024. Cine va lua premiul de 100.000 de euro
Spynews.ro
Cum a reușit o femeie să nască de două ori în doar 22 de zile. Explicația este uimitoare: ”Am avut cea mai mare durere”
Libertatea.ro
VIDEO Imagini din avioanele de vânătoare care doboară dronele şi rachetele iraniene
Sport.ro
FOTO Tânăra desemnată "cel mai frumos copil din lume", apariție wow în costum de baie. La 23 de ani și-a eclipsat deja tatăl, un celebru fotbalist
Impact.ro
ȘOC! Cum arăta Gabriela Firea acum 20 de ani. Imaginile pe care SIGUR le-ai uitat
Parteneri
A început războiul în Orientul Mijlociu! Reacția României, după atacurile Iranului asupra Israelului
Redactia.ro
”Fără precedent!”. Câți bani încasează România, după revenirea neverosimilă cu Ucraina și calificarea la ”Cupa Mondială”
Digisport.ro
Digi RCS&RDS dispare din luna mai. Reprezentanții companiei au făcut anunțul
Click.ro
Theo Rose a recunoscut că îl plăcea pe Anghel Damian din timpul relației cu Alex Leonte: „Strici și casa omului și pe a ta. Și-a asumat un mare risc...”
Viva.ro
Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps
Digi24
Delir după delir la televiziunea rusă: „Trebuie să-i facem pe europeni să înțeleagă că pot muri, că va fi război nuclear în Europa”
Digi24
Divorțul care zguduie lumea mondenă! Și-au spus ADIO după 23 de ani! Nimeni nu se aștepta la asta!
Unica.ro
Cel mai ușor truc pentru curățat cartofi. Nici gospodinele experimentate nu știu de el
EVZ.ro
Știrile Antena Stars. Mellina s-a vindecat după câteva luni în care s-a confruntat cu probleme de sănătate. A fost la un pas de anorexie
Spynews
Doliu în televiziune. A murit o legendă din epoca de aur a televiziunii. Ne va fi foarte dor de el
Capital.ro
Sarmale de post mănăstirești. Puține gospodine cunosc secretul măicuțelor pentru un gust unic
Antena 3
Crina Mardare și Mișu Cernea, poveste de dragoste atipică. Nu au locuit niciodată împreună, deși au o relație de peste două decenii
TV Mania
Și-a părăsit soțul pentru cel mai bun prieten al lui. Anunțul făcut acum la doar câteva luni de la divorț: „Nu-mi pasă...”
Avantaje
S-a aflat când vine SFÂRȘITUL LUMII! NU e așa cum CREDEAM
Mediaflux
Cum a reușit o femeie să nască de două ori în doar 22 de zile. Explicația este uimitoare: ”Am avut cea mai mare durere”
Spynews.ro
Ce se întâmplă în corpul tău la 4 ore după ce ai mâncat nuci
Realitatea.net
O femeie a văzut că „porțile iadului” s-au deschis chiar în curtea casei sale, în toiul nopții. Câinele a „simțit” și i-a indicat locul. Ce a urmat
Antena 1
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
Shtiu.ro