500 de lei de la stat pentru acești copii din România. Cine se încadrează
Se dau câte 500 de lei din partea statului pentru o anumită categorie de copii din România. Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a informat că 246.000 de elevi care provin din familii sărace vor primi sumele respective, măsura făcând parte din pachetul „Sprijin pentru România”, prevăzută de guvern.
Statul român a anunțat că dă câte 500 de lei pentru această categorie de elevi. Cine poate beneficia
Sunt vești bune pentru familiile vulnerabile cu copii din România. Guvernul a anunțat că va da fiecărui elev care face parte dintr-o astfel de familie câte 500 de lei. Banii au început să intre pe carduri de ieri, 21 aprilie.
„S-a operaţionalizat una dintre măsurile cuprinse în programul economic-social Sprijin pentru România. Este vorba despre elevi care provin din familii sărace, un număr de 246.000 de elevi. Astăzi (joi-21 aprilie n.red.) le intră pe card suma de 500 de lei, echivalentul a trei rate lunare care au fost precizate în programul de măsuri economico-sociale. Aşa încât, cei 500 de lei, aşa cum am spus, vor intra astăzi pe card. Este vorba de 122 de milioane de lei pe care i-am plătit astăzi”, a declarat Marcel Boloş, ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Familiile sărace din România au primit alimente de Paște
De asemenea, reprezentantul guvernului a precizat că pachetul de măsuri economico-sociale va continua şi cu programul în ceea ce privește pachetele alimentare pentru persoanele defavorizate.
“Respectiv, 1.188.000 de pachete alimentare au fost distribuite înainte de Paşti, în echivalentul a 170 de lei. Este vechea măsură pe care o derulăm din fonduri europene”, a precizat Marcel Boloş.
Care este bugetul proiectului de ajutorare a familiilor cu venituri mici
Liderii coaliției de guvernare au prezentat pe data de 11 aprilie un pachet de măsuri economice şi sociale din cauza valului de scumpiri din ultima perioadă, pachet denumit „Sprijin pentru economia României” și care are o valoare de 17,3 miliarde de lei.
Astfel, din total, 9 miliarde de lei provin din fonduri europene și 8.3 miliarde de la bugetul de stat, se informează în documentul proiectului.
Pe ce pot cheltui elevii bani primiți din partea statului
Printre măsurile anunțate de către coaliția de guvernare se numără: „vouchere pentru elevii care primesc burse sociale: 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine”.
De asemenea, autoritățile au anunțat pe ce vor putea fi cheltuiți cei 500 de lei primiți de căre elevii săraci din România. Conform ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, banii vor putea fi cheltuiți de beneficiari pentru rechizite și îmbrăcăminte.