3 rețete ușoare de fursecuri pentru Crăciun. Preparați-le împreună cu cei mici!
Dacă vrei să îți încânți familia și musafirii cu adevărate delicii culinare, preparate fără prea mult efort, merită să încerci aceste trei rețete de fursecuri pentru Crăciun. Sunt simplu de făcut, pot fi o activitate frumoasă și pentru cei mici.
3 rețete ușoare de fursecuri pentru Crăciun
Zilele ce preced Crăciunul sunt, pentru gospodine, cele mai aglomerate. Atunci se decorează casa, se împodobește bradul, se fac sarmalele, cozonacii, friptura, cârnații și restul preparatelor tradiționale ce nu au cum să lipsească de pe masa aranjată pentru familie și musafiri.
Dacă vrei rezultate delicioase, cu efort minim și timp scurt de preparare, merită să încerci aceste trei rețete de fursecuri pentru Crăciun.
Crinckles
Ingrediente:
- 225 grame de ciocolată cu concentrație mare de cacao
- două ouă
- 75 grame de unt
- 100 grame de zahăr
- 250 grame de făină
- o linguriță de praf de copt
- trei linguri zahăr tos – pentru glazură
- cinci linguri zahăr pudră – pentru glazură
- un vârf de linguriță de sare
Mod de preparare:
Topim ciocolata și untul la bain marie. Separat, batem ouăle cu zahărul și le turnăm peste amestecul de ciocolată. Peste această compoziție se toarnă făina, sarea și praful de copt.
Amestecăm bine până la omogenizare. Aluatul cremos se ține în frigider în jur de trei sau patru ore.
Se formează biluțe de dimensiunea unei nuci, se trec prin zahăr tos și apoi prin zahărul pudră. Se pun apoi pe o tavă pe care am pus hârtie de copt și se bagă în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius. Vor fi gata în aproximativ zece minute.
Te-ar putea interesa și: Fursecuri cu aromă tradițională de Crăciun. Ingredientul care le dă un gust răcoritor
Biscuiți de Crăciun
Ingrediente:
- 150 grame de unt
- 50 grame zahăr pudră
- un ou
- două linguri de cacao
- 250 grame de făină
- puțină sare
Mod de preparare:
Folosind un mixer, amestecă bine untul (la temperatura camerei) cu zahărul pudră și vârful de cuțit de sare. După ce obții o compoziție spumoasă, adaugă oul și presară puțină făină, până când devine o pastă omogenă.
Se adaugă apoi două linguri de cacao și se amestecă bine. Adăugăm făina. Se ține apoi aluatul în frigider, cel puțin o jumătate de oră.
Se pregătește blatul de lucru și se întinde aluatul, cu ajutorul unui sucitor. Vine apoi momentul preferat al celor mici: folosirea formelor inedite pentru decuparea biscuiților. Vor fi gata în zece minute, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade Celsius.
Cornulețe fragede
Ingrediente:
- 250 grame de unt
- 250 grame de smântână
- o linguriță de drojdie
- făină
- un vârf de cuțit de sare
- magiun
- 300 grame de zahăr pudră
Te-ar putea interesa și: Rețeta simplă și ieftină a Marthei Stewart pentru fursecuri. Ingredientele magice pe care le folosește
Mod de preparare:
Se amestecă ingredientele din lista de mai sus, mai puțin zahărul și magiunul. Aluatul obținut se ține cel puțin o jumătate de oră la frigider.
Pornim cuptorul și îl setăm la 180 de grade Celsius. Până ajunge la temperatura aleasă, ne apucăm de cornulețe.
După ce le modelăm, „se așează în tava pe care am pus hârtie de copt și se dau la cuptor pentru 25-30 de minute. Sunt gata atunci când încep să capete ușor o culoare aurie. Când sunt fierbinți, se tăvălesc prin zahăr pudră și se pot păstra în cutii metalice (după ce s-au răcit)”, potrivit Prăjiturici și altele.