13 magazine Auchan, Lidl, Mega, Profi și Carrefour din București, închise de ANPC pentru că vindeau țigări minorilor
Indiferent de ce țară am discuta, conform legislațiilor în vigoare, toateprodusele din tutun, și derivatele acestora, sunt interzise vânzările către minori. Se pare că au fsot cel puțin 13 magazine Auchan, Lidl, Mega, Profi și Carrefour din București, care vindeau țigări minorilor. Ca urmare a acestor constatări, inspectorii ANPC au decis închiderea acestora și sancționarea conform legii.
Statistica europeană spune că o treime dintre comercianții cu amănuntul vând tutun și alcool minorilor
Deși ai avea tendința de a nu crede această afirmație, din păcate ea este cât se poate de adevărată și reală. Datele statistice despre care vorbim au fost actualizate cu doar 2 luni în urmă, mai exact în august a.c.
Conform acestora, deși în Danemarca, spre exemplu, vânzarea oricărui produs din tutun sau nicotină către o persoană sub 18 ani este strict interzisă, au existat nenumărate cazurei în care mari retaileri au vândut acest gen de produse minorilor.
Alte date spun că, în ceea ce privește alcoolul, reglementările sunt ușor diferite de cele din Franța, deoarece băuturile cu un conținut de alcool cuprins între 1,2 și 16,5 grade sunt interzise doar până la vârsta de 16 ani.
Pentru băuturile mai alcoolice, vânzarea acestora este interzisă persoanelor sub 18 ani. Dar, și în acest caz au fost depistate mari nereguli, unele sancționate pe măsură, altele nedepistate, dar practicate.
În urma unor studii de tipul mystery shopper, s-a constatat că, de fapt, practicile obișnuite de vânzare a tutunului și a alcoolului către minori există, aproape peste tot în Europa, deși există reglementări clare europene care amendează aspru acest aspect ilegal.
ANPC închide 13 magazine Auchan, Lidl, Mega, Profi și Carrefour din București
Deși ne-am dori ca nici în România să nu se întâmple, se pare că inspectorii ANPC vor cu tot dinandisul să ne contrazică, dovedind, de fapt, că există retaileri care vând tutun minorilor.
Acțiunile întrepinse astăzi de ANPC în aceste 13 unități au venit ca urmare a unor posibile sesizări, iar constatările făcute în teren vin în contrast cu reglementările în vigoare.
Din comunicatul emis ulterior de ANPC, se constată că nu mai puțin de 13 magazine Auchan, Lidl, Mega, Profi și Carrefour din București au vândut produse din tutun minorilor, astfel că s-a trecut la sancționarea acestora, precum și la închiderea unităților:
- 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 146.000 lei.
- Suspendarea activității pentru o perioadă de 30 de zile pentru toate cele 13 unități comerciale verificate.
Sebastian Hotca: „Simt o responsabilitate profundă să protejez viitorul copiilor noștri”
În acest context, inclusiv în declarația sa, noul președinte interimar ANPC, Sebastian Hotca, accentuează nevoie de a fi respnsabili, mai ales când vorbim de minori:
„Ca părinte și președinte al ANPC, simt o responsabilitate profundă să protejez viitorul copiilor noștri. Vânzarea de tutun către minori nu este doar o încălcare a legii, ci o trădare a valorilor care ar trebui să ne ghideze.
Prin suspendarea activității acestor unități comerciale, doresc sa transmit un mesaj clar: nu vom tolera compromisuri când este vorba de sănătatea și binele celor mai vulnerabili membri ai societății noastre.” – Sebastian Hotca, presedintele interimar al ANPC.
Controalele de astăzi fac parte dintre-o nouă campanie inițiată de ANPC, în urma mai multor sesizări făcute de clienți, cu privire la vânzarea acestor tipuri de produse către minori.