10 zile în plus de concediu pentru acești angajați români. Condițiile pentru a le obține
Legislația muncii din România prevede un anumit număr de zile în plus, în afară de concediul de odihnă, mai ales în cazul în care angajații în cauză lucrează în medii vătămătoare. O astel de decizie, prevăzută de altfel și în Codul Muncii, ar fi fost luată la nivelul mai multor ministere, cuantumul fiind de maxim 10 zile în plus, în afară de concediul de odihnă.
Codul Muncii. Angajații de la sat primesc 10 zile în plus
Legislația muncii și Codul Muncii din România prevede în anumite cazuri punctuale acordarea a cel puțin 10 zile suplimentare la concediul de odihnă. Acest punct din Codul Muncii se poate aplica tuturor angajaților, în privat sau de la stat, care muncesc în anumite condiții, în special cele declarate ca fiind vătămătoare.
Conform unor documente, sunt cel puțin patru ministere care au luat decizia de a acorda aeste 10 zile suplimentare la concediile de odihnă pentru angajații bugetari. În acest caz, condițiile vătămătoare, conform documentului aprobat de către Ministerul de Finanțe, fac referire la instituțiile unde sunt montate antenele de transmisiuni.
Așadar, la nivelul Ministerului Finanțelor, Dezvoltării, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Transporturilor au luat decizia de a acorda, în plus, zile de concediu angajaților din cadrul aestor instituții de stat.
Concediul de odihnă se va cumula cu cele 10 zile în plus
În documentul semnat de ministrul interimar Daniel Vîlceanu este stipulat faptul că cele 10 zile suplimentare vor fi cumulate cu numărul de zile de concediu de odihnă, prevăzute prin lege, și măsura va fi aplicată tuturor angajaților din administrația publică. Calculul se va face proporțional cu numărul real de zile lucrate în condiții vătămătoare, se mai arată în document, dar nu mai mult de 10 zile pe an.
„( 4) Numarul de zile de concediu de odihna suplimentar pentru un an calendaristic, dar nu mai mult de 10 zile lucratoare, se calculeaza proportional cu timpul efectiv lucrat 1n conditii vatamatoare sau periculoase, respectiv prin raportarea numarului efectiv de zile de prezenta la locul de munca (potrivit pontajului) la numarul total de zile lucratoare din anul calendaristic respectiv.”, se arată în documentul semnat de Ministerul Finanțelor.
Pentru moment doar cele patru ministere au aprobat această măsură de acordare a unui număr fix de zile suplimentare la concediul de odihnă pentru angajații bugetari din administrația publică. Decizia este aplicabilă din acest an și va fi aplicabilă, cel mai probabil, și în anul următor, în 2022. Nu este specificat în decizie dacă la aceste zile se vor plăti sume de bani, conform procedurilor de plată pentru concediile de odihnă prevăzute prin lege.