Consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor, un trend periculos! Psihologul Bianca Pescaru explică la ce semne trebuie să fie atenți părinții: ”Nu sunt informați și educați în această privință!” EXCLUSIV
Psihologul Bianca Pescaru a vorbit, în exclusivitate pentru PLAYTECH, despre consumul de droguri în rândul tinerilor. Mai mult, ea a explicat, clar, ce semne există pentru ca părinții să își dea seama că adolescenții sau copiii lor au probleme. Și, precizează specialistul, situația nu este deloc simplă, mai ales că tratamentul poate dura o perioadă îndelungată.
De ce din ce în ce mai mulți tineri consumă droguri?
Adolescența este o perioadă extrem de aparte din viața unui om. În această perioadă se produc foarte multe schimbări în corpul, psihicul și sistemul nervos al copilului. Aceste transformări multiple sunt însoțite în psihicul adolescentului ca un tumult interior. Apar emoții copleștiroare și îl fac pe tânăr să fie foarte vulnerabil din punct de vedere psihologie. Este trecerea de la statutul de copil, de la corpul și sistemul psihic de copil, la adultul care va să fie. Nu e o trecere ușoară și este complicată adesea de mediul familial și de relația cu părinții.
Din păcate, foarte mulți părinți nu sunt informați și educați în această privință, să știe ce se întâmplă cu copiii. Și nici copiii nu înțeleg, li se schimbă corpul, încep preocupările din zona sexuală, apare menstruația, pilozitatea, etc. Atunci aceste transformări fizice și interioare sunt înfricoșătoare pentru copii și pentru că părinții nu discută cu ei, că nu i-au pregătit, nu le-au explicat că e un lucru firesc.
Ei sunt mult mai sensibili în acea perioadă și care au și nevoie de validare socială și încearcă să se rupă cât mai mult de mediul familial și părinți. Se revoltă împotriva autorității și regulilor, unele chiar corecte, apar și accese de furie care sunt perfect normale. Iar părinții nefiind informați, educați în această direcție sau fiind cu o mentalitate învechită și limitativă, situația se complică și mai mult.
Părinții greșesc când luptă cu copiii lor
Iar atunci se comportă nepotrivit cu copiii lor, începe o luptă între ei și copii. Iar asta provoacă și mai multă anxietate pentru copii, mai ales că ei văd că relația cu părinții se duce pe apa sâmbetei. Ei nu sunt nici independenți, nu pot să plece, nu sunt nici la vârsta potrivită, nu au nici statutul necesar și atunci se simt abandonați, respinși și neînțeleși.
Asta îi face să se împingă și mai mult către mediul social, către alți copii, către grupuri și anturaje. Și când nu mai au o relație hrănitoare, de suport acasă, se duc către anturajele nu sunt tocmai potrivite, uneori, pentru ei. Și, uneori, se duc către anturaje de la care învață, care îi inspiră către consumul de droguri.
Relația cu părinții e esențială
Pe de altă parte drogurile sunt și niște substanțe care le oferă dopamină instant. Dacă acasă au certuri și scandaluri, chiar o relație nu extraordinar de proastă, iar ei au emoții pe care nu și le înțeleg, anxietate, atunci lucrurile se complică, din nou. Plus, și fac o precizare importantă, neocortexul, creierul prefrontal se dezvoltă și maturizează în 25-28, câteodată 30 de ani, progresiv.
El este responsabil de gândirea critică, rațională, matură. Atunci, copii, în diversele lor etape de dezvoltare nu funcționează în baza acestei părți a creierului prea mult, pentru că el nu e dezvoltat. Nefiind maturi, funcționează în baza creierului emoțional. De aceea, ei nu înțeleg prea mult din explicațiile logice, ei funcționează emoțional.
Atunci, când ei ajung în perioada sensibilă, și ei sunt foarte vulnerabil emoțional și nu au părinții care să îi conțină, să îi liniștească, să le dea o stare de bine, de echilibru, caută soluții. Și atunci caută soluții facile, în alcool, țigări sau consumul de droguri.
Îi face să se simtă mai bine, îi relaxează, nu mai au anxietate, nu mai au emoții puternice și disfuncționale, le dă sentimentul de grandoare pe care îl caută, mai ales că sunt la vârsta la care încep să se simtă buericul pământului. Aceste substanțe vin, din păcate, cu o soluție aparentă pentru problemele lor de zi cu zi. Se cred cool, șmecheri, parte a grupului care nu îi mai respinge. Atunci avem problemele…
Cum să recunoască părinții primele semne ale consumului de droguri la tineri? Mă refer, evident, la adolescenți și adulții tineri.
În momentul în care observăm că devine încercănat, că este palid, nu mai are o stare de prezență, de concentrare, potrivită, că începe să aibă probleme și la școală, că îi scad notele, atunci trebuie să avem grijă. Dacă acordă prea mult timp grupului social și ieșitului afară în detrimentul echilibrului acordat școlii, este un semn. Dacă se schimbă apetitul alimentar, slăbește, nu mai poate dormi sau devin foarte irascibili, foarte nervoși, iarăși poate fi un semn.
E foarte important să vedem și ce fac cu banii, cum îi cheltuiesc, să avem un control, cumva, din spate. Și, de asemenea, dacă lipsesc lucruri din casă, pot începe să fure, lucruri pe care le pot vinde sau să le dea la schimb pe substanțe. Comportamentul copilului devine deviant din multe puncte de vedere. Starea fizică, a modului cum arată, postura, tremuul vocii, al mâinilor, trebuie să ne facă să îi observăm mai îndeaproape.
Care e soluția? Ce ar trebui să facă părinții cum observă aceste semne?
Primul lucru, cel mai important, e să dea cărțile pe față. Să aibă, amândoi părinții, o discuție cât se poate de sinceră cu copilul. E posibil ca copilul să nege, dar părinții trebuie să îi explice gravitatea situației. Să îl facă să înțeleagă cât este de grav acest lucru.
Obligatoriu, pentru a fi șanse, lucrurile trebuie făcute ca la carte. Trebuie contactat un psihiatru, un psihoterapeut specializat și cu experiență. De cele mai multe ori este nevoie de o evaluare psihiatrică și un tratament care să fie suport pentru această încercare de a se lăsa. Creierul, cumva, a ajuns să se obișnuiască și e nevoie de un tratament chimic, de suport, de un psihiatru care să îl ajute. E o luptă în chimia creierului, fără tratament psihiatric șansele sunt foarte mici.
Trebuie neapărat un proces psihologic de familie și al copilului. De cele mai multe ori, acești copii nu ajung să se drogheze doar pentru că sunt imaturi și doar că sunt la o vârstă vulnerabilă. Întotdeauna există factori în sistemul familial. Ori părinții sunt divorțați, ori nu sunt divorțați, dar se ceartă și sunt scandaluri în casă, ori sunt agresivi între ei sau cu copiii, ori sunt absenți emoțional.
Trebuie eliminat anturajul?
Bine-înțeles, anturajul trebuie eliminat. Anturajul este factorul important care l-a determinat să ajungă să consume droguri. Trebuie interzis, dar lucrat enorm, profesionist, la relația părinților cu copilul, la eliminarea factorilor stresori din sistemul familial. Trebuie reclădită și sudată relația cu copilul, asta îl va ajuta să se îndepărteze de acest mediu toxic.
Cam cât durează o recuperare?
Vă spun sincer, e greu de aproximat. Asta pentru că această perioadă este direct determinată de problemele existente și de modul în care toți factorii implicați lucrează la remedierea problemelor. Copilul este oglinda familiei, el când are niște probleme le arată pe cele din sistemul familial. Și acelea trebuie rezolvate.
E importantă prevenția. Ca părinți, căci noi suntem maturi, e important să facem asta. Asta înseamnă să avem discuții cu copiii noștri, sincere și oneste, despre acest subiect. Să le arătăm, prin filmulețe, exemple, care sunt ricurile și care e realitatea consumului de droguri. Și le explicăm că apar consecințe, cu siguranță.
Că nu se poate controla, că se ajunge la dependență, că este foarte grav și că este peste puterea lor conștientă. Și tot în direcția de prevenție este relația pe care o avem cu ei. Dacă noi, ca părinți, suntem atenți și avem o relație ok, știm să ne poziționăm într-un mod adecvat, corect, și suntem când trebuie indulgenți, flexibili, și când trebuie cu reguli, prezenți psihologic, emoțional, șansele ca ei să se ducă spre acest consum de droguri sunt mult mai mici.