Legea pensiilor din România, transformarea radicală: toți pensionarii trebuie să știe
O reformă radicală a sistemului de pensii din România este inevitabilă, având în vedere că ne îndreptăm cu pași repezi către un punct în care nu mai este sustenabil. Având în vedere amânările succesive ale acestui proces, cel mai probabil, va cădea în sarcina lui Marcel Ciolacu de la PSD, ce urmează să devină premier prin rotativa guvernamentală.
Șeful PSD a insistat în această săptămână asupra faptului că își va asuma răspunderea în Parlament pentru propunerea de lege a pensiilor de serviciu, dacă negocierile cu Comisia Europeană și Banca Mondială nu vor fi finalizate pe mandatul actualului premier. În final, Ciolacu a atras atenția că va face tot ce este posibil ca România să nu piardă vreun ban din fonduri europene, din PNRR.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor
„M-am lămurit cu un lucru. Dacă până îmi termin mandatul de preşedinte al Camerei nu se încheie cu raportul Băncii Mondiale, să ştim cum trebuie, şi cu negocierile de la Comisie, să ştim exact cum trebuie să modificăm cu amendamente deja proiectul trecut prin Senat, atunci, ca şi prim-ministru, am dreptul constituţional să vin cu o lege de asumare a răspunderii în Parlamentul României.
Ca să nu pierdem jalonul şi timpul în care trebuie să îndeplinim acest jalon pentru cererea de plată nr 3. Atunci când preiei lucrurile, preiei şi cu activ şi cu pasiv. Un lucru neîndeplinit, ca să se îndeplinească mai repede, voi veni cu o lege de asumare”, a atras atenția Marcel Ciolacu de la Parlament, când a fost întrebat despre eliminarea pensiilor de serviciu.
Vizavi de problema cumulării pensiilor speciale cu salarii fabuloase și interzicerea acestor practici, Ciolacu este optimist că se va rezolva și acea problemă odată cu reforma pensiilor de serviciu. Un pic suspect este faptul că a ținut să spună că pentru ritmul incredibil de lent de acum în rezolvarea inechităților din sistemul de pensii nu există vinovați. „Nu este nimeni de vină. Suntem în perioada de îndeplinire a jalonului şi îl vom îndeplini. România nu trebuie să piardă şi românii nu trebuie să piardă niciun euro din cauza neîndeplinirii acestui jalon. V-am spus că vin cu o lege de asumare a răspunderii în Parlamentul României”, a adăugat Ciolacu.