Ultimele informații privind starea de sănătate a lui Ion Iliescu. Cum se simte fostul președinte al României, mesajul medicilor
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/SURSE-Starea-lui-Ion-Iliescu-s-a-agravat.-Fostul-presedinte-ar-fi-inconstient-si-ventilat-mecanic.jpg)
Medicii de la spitalul Agrippa Ionescu, unde este internat Ion Iliescu, au revenit cu o informare privind starea de sănătate a fostului președinte. Acesta este internat în continuare la Terapie Intensivă și primește îngrijiri medicale.
Evoluția stării de sănătate a lui Ion Iliescu
Au trecut aproape două săptămâni de când fostul președinte Ion Iliescu se află internat la spitalul Agrippa Ionescu. Reprezentanții unității medicale revin zilnic cu informări privind evoluția stării de sănătate a pacientului, care se află pe secția de terapie intensivă.
”În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu, precizăm următoarele: pacientul este conștient, stabil cardiovascular, în continuare cu necesar de asistare minimă respiratorie și necesar de oxigen.
Se menține internarea în secția de terapie intensivă pentru acordarea îngrijirilor medicale avansate sub supravegherea echipei medicale multidisciplinare. Precizăm că vom reveni cu detalii legate de evoluția stării de sănătate ori de câte ori situația o va impune”, au precizat reprezentații spitalului, luni dimineața, într-o postare pe Facebook.
Diagnosticul: cancer pulmonar
Fostul președinte Ion Iliescu (95 ani) a fost internat luni, 9 iunie, la Spitalul Clinic de Urgență Prof. Dr. Agrippa Ionescu – cunoscut drept spitalul SRI – din cauză că acuza dificultăți respiratorii, evoluând spre o “formațiune înlocuitoare de spațiu la nivel pulmonar, avansată”. După o serie de investigații imagistice și histopatologice, specialiștii multidisciplinari au confirmat un diagnostic sever: cancer pulmonar.
Încă din 11 iunie, Ion Iliescu a fost supus unei intervenții endobronșice pentru a asigura permeabilitatea căilor respiratorii superioare, sub anestezie generală. Intervenția s-a realizat fără complicații majore. La 18 iunie, medicii au raportat o determinare a progresiei bolii și dificultăți respiratorii crescute, dar procedura a fost reevaluată și dusă la îndeplinire cu succes.
Câteva zile mai târziu, spitalul a anunțat că starea lui Iliescu este staționară și stabilă, sub tratament complex și asistare minimă respiratorie, cu necesar de oxigen. Pe 19 iunie, specialiștii au confirmat că evoluția este spre îmbunătățire ușoară, parametrul cardiac fiind stabil și respirația echilibrată, deși pacientul rămâne dependent de oxigen.
În secția ATI, sub supravegherea unei echipe multidisciplinare, Iliescu rămâne conștient și stabil cardiovascular. Își continuă tratamentul anti-cancer și necesită asistare respiratorie suplimentară. Medicii subliniază că evoluția este spre ușoară ameliorare, dar că se menține starea de fragilitate – fiind un pacient cu multiple comorbidități, cu o formă oncologică pulmonară confirmată și cu o vârstă atât de înaintată.