21 mart. 2025 | 09:55

Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA: un mesaj anti-Trump a trimis acasă un francez

Știri social
Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA: un mesaj anti-Trump a trimis acasă un francez
SUA respinge turiști pentru mesaje anti-Trump găsite în telefoane. (Foto: Playtech)

Controalele la frontiera Statelor Unite devin din ce în ce mai severe, iar telefoanele și conturile de pe rețelele sociale ale turiștilor sunt supuse unor verificări stricte. Măsurile recente adoptate de autoritățile americane au stârnit dezbateri aprinse privind legalitatea și limitele dreptului la viața privată.
Mesajele critice devin motiv de expulzare

Un cercetător francez a fost recent respins la aeroportul din Houston, după ce agenții vamali au găsit pe telefonul acestuia mesaje în care critica politicile președintelui Donald Trump, în special cele privind reducerea fondurilor alocate cercetării științifice. Autoritățile americane (U.S. Customs and Border Protection – CBP) au considerat aceste mesaje drept motiv suficient pentru a-i interzice intrarea în țară, scrie Businessweek.com.

Acesta nu este un caz izolat. O femeie cu viză validă a fost recent respinsă la graniță după ce vameșii americani au descoperit în telefonul ei fotografii interpretate ca susținând gruparea Hezbollah. Acest caz a generat discuții privind discriminarea posibilă pe criterii politice sau religioase în contextul controalelor de securitate.

Legalitatea controalelor electronice

Potrivit CBP, agenția are dreptul legal să verifice dispozitivele electronice personale ale turiștilor fără mandat, justificând că astfel de măsuri sunt esențiale pentru securitatea națională. Oficialii susțin că aceste controale, deși rare (sub 0,01% dintre călători sunt verificați astfel), au contribuit la combaterea terorismului, pornografiei infantile, traficului de droguri și de persoane și fraudei legate de vize.

Pe de altă parte, Uniunea Americană pentru Libertăți Civile (ACLU) consideră că aceste practici sunt abuzive și că dreptul constituțional la viață privată, garantat prin al patrulea amendament, ar trebui să se aplice și la frontiere.

Sfaturi pentru turiști

Avocații specializați în dreptul imigrației atrag atenția că vizitatorii și deținătorii de vize trebuie să fie extrem de atenți la conținutul pe care îl au pe telefoane și laptopuri. Elissa Taub, avocat la firma Siskind Susser, recomandă ca turiștii să fie prudenți în legătură cu mesajele salvate pe dispozitive și discuțiile online, inclusiv pe WhatsApp și Telegram, Facebook întrucât autoritățile vamale pot cere oricând acces la acestea.

„Dacă nu sunteți confortabil ca guvernul să vă verifice telefonul, gândiți-vă bine ce dispozitive luați în călătorie și ce informații păstrați pe ele”, recomandă Taub.

Reacții internaționale

Verificările controversate ale dispozitivelor electronice au generat deja consecințe diplomatice. Germania, Noua Zeelandă și Regatul Unit au emis avertismente oficiale cetățenilor lor care călătoresc în SUA, recomandând precauție maximă în privința informațiilor personale stocate electronic.

Experții în dreptul imigrației avertizează că turiștii și deținătorii de vize trebuie să analizeze riscurile implicate înainte de a călători în afara SUA, deoarece astfel de controale devin tot mai frecvente și mai riguroase.